Începem prin a spune: a Domnului Iisus Hristos e judecata (Ioan 5:22). Iar a noastră trebuie să fie pocăința și smerenia. Cum judecă El și ce hotărăște, este în totalitate decizia Lui. Ce urmează să citiți sunt câteva indicii despre cum vor fi judecați cei care n-au auzit de Hristos.
Vor fi aruncați în iad oamenii care au avut moralitate, dar n-au auzit de Iisus?
Biblia spune că, în afară de credincioși, mai sunt trei categorii de oameni: (1) cei care au auzit Cuvântul Veștii Bune și l-au abandonat (trei soluri nepotrivite din Pilda Semănătorului), (2) cei care nu l-au auzit dar au trăit în dezmăț și corupție, iar ultima categorie este (3) a celor care nu au auzit Vestea Bună, dar L-au căutat pe Dumnezeu trăind moral. În prima categorie intră cei care au abandonat Calea Îngustă (2 Tim. 4:10) și cei care au ascultat cu superficialitate Vestea Bună. În a doua categorie, păgânii care s-au dedat la violență, plăceri carnale și corupție. Iar în ultima, cei care s-au opus prin neprihănire lumii desfrânate în care trăiau, deși nu le-a spus nimeni de Dumnezeu. Despre aceștia din ultima categorie e vorba în acest articol. Despre ceilalți e destul de limpede care e statutul lor: pedeapsă veșnică. Iată ce spune Apostolul Pavel despre cei din categoria a treia:
Toți cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege, și toți cei ce au păcătuit având lege vor fi judecați după lege. Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiți neprihăniți.
Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege, și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele. Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
Neștiind Legea, dar ținând-o, îți dă neprihănire
Așadar, chiar dacă n-au avut Legea, chiar dacă n-au auzit de Dumnezeu, dacă ai păcătuit, vei muri. Adică vei fi osândit. Iar Apostolul Pavel continuă să spună că Legea este scrisă în inima oamenilor, chiar și în inimile păgânilor (Neamurile, pe atunci). Deci și păgânii din categoria a doua știu deosebi binele de rău. Iar dacă au făcut răul, vor fi osândiți pentru că au avut acel discernământ între bine și rău și, totuși, au ales să facă răul.
Ce situație ar putea exista ca un om să fie mântuit, deși nu a auzit de Vestea Bună? Probabil cineva care a fost crescut într-un trib de canibali, dar refuză să mănânce oameni, oricâte presiuni fac cei din jurul lui, iar în cele din urmă e omorât. Dar acesta ar fi doar un caz extrem fiindcă noi știm că Dumnezeu nu stă pasiv la omul în căutarea Lui:
Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis: „Cornelie!” Corneliu s-a uitat țintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: „Ce este, Doamne?” Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele. Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru.”
Excepțiile din Fericiri, predica de pe munte
Poate ne întrebăm ce se va întâmpla cu sufletul cuiva care nici măcar nu știe că trăiește. O asemenea persoană ar fi cineva care s-a născut cu boli psihice sau surd, mut și orb. Ce se întâmplă cu cineva care s-a născut handicapat psihic? Sau ce se întâmplă cu cineva care a fost chinuit și omorât pentru dreptate, precum eroii de neam? Oare n-are nicio importanță să fii patriot sau să te opui nedreptății într-un stat (fără violență fiindcă nici Hristos n-a participat la răscoale în Imperiul Roman)? Da, nu tot ce e lege într-un stat e și un lucru bun; sclavia a fost legală în SUA până în 1865 (destul de recent!). Oare n-a avut nicio importanță că anumiți oameni s-au opus acestei legi a sclaviei și au suferit din cauza asta? Pentru aceste situații excepționale, Hristos a dat Fericirile. Desigur, există mai mult de 9 Fericiri, unele sunt în Psalmi (1:1, 32:1, 41:1 etc), dar aici ne vom referi la Predica de pe Munte.
Prin Fericiri, Hristos explică hotărârile suverane luate de Dumnezeu pentru oamenii aflați în probleme excepționale. Hotărâri divine suverane: adică decizia a fost strict la latitudinea lui Dumnezeu, nu se trage din Legea lui Moise.
În asta greșeau fariseii, crezând că Legea e totuna cu Dumnezeu, dar nu e, fiindcă Dumnezeu e o persoană (trei, de fapt), nu o Lege. Iar o persoană poate lua hotărâri fiindcă are voință proprie, or pe Dumnezeu nu îl la nimeni la rost (Iov 9:12 și Daniel 4:35). Dumnezeu, fiindcă are voință proprie, a putut hotărî, în mod suveran, să ierte păcatele celor pe care îi vindeca (Mat. 9:2). Legea nu are voință proprie. Fariseii nu concepeau așa ceva, pentru ei Dumnezeu era doar o idee sau o forță impersonală, ceva abstract, precum Legea.
1. Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!
Există persoane sărace în duh. Adică e vorba de cineva care are probleme psihice sau un retard care îi diminuează capacitatea de a discerne. Un copil poate avea retard chiar dacă, la naștere, are sistemul nervos sănătos, însă nu îi funcționează bine tiroida. Boala se numește cretinism (vezi AICI Wiki). Alți copii se nasc fără o parte din creier. Ce se va întâmpla cu sufletul unei asemenea persoane? Hristos spune că aceia care au boli psihice sunt aleși de Dumnezeu în mod suveran. Aceste persoane vor moșteni Împărăția Cerurilor. Fără îndoială, în categoria asta nu intră cei care și-au făcut rău intenționat sistemului nervos și au devenit bolnavi psihic. Abuzul de droguri poate duce la boli psihice, chiar și la schizofrenie.
Iată că autorul Sfintei Scripturi, Dumnezeu, nu se comportă ca și cum aceste probleme nu există. Da, există problema bolilor psihice, unii copii se nasc cu handicapuri, să se arate slava lui Dumnezeu (Ioan 9:3). Iar Dumnezeu îi consideră fără păcat pentru asta (vezi Ioan 9:41). Slava lui Dumnezeu se arată prin orbii din naștere prin contrast: noi, cei care putem vedea, să înțelegem că trebuie să prețuim văzul ca pe un dar, nu că Dumnezeu ar fi obligat să ni-l dea. În același fel, să prețuim sănătatea psihică.
Neajunsuri materiale extreme
Evanghelistul Luca mai notează și o fericire despre sărăcia materială și una despre foamea trupească din cauza lipsurilor (Luca 6:20-21). Adică aceia care sunt săraci lipiți, precum se moare de foame în Africa: Dumnezeu a îngăduit acele neajunsuri pentru a-i cuprinde în excepțiile Fericirilor pe cei afectați (pe lângă multe alte motive nepătrunse), excepții care duc la moștenirea Împărăției lui Dumnezeu. Asta dacă acei săraci nu i-au omorât/mâncat pe apostolii care s-au dus să le spună Vestea Bună a mântuirii fiindcă atunci vor fi chemați la Judecată.
Nu este așa cum spun ateii, că Dumnezeu nu ia în seamă faptul că unii se nasc flămânzi și mor flămânzi. Despre săracul Lazăr, Hristos nu spune că a făcut vreo faptă vrednică de neprihănire, dar nici nu spune că ar fi cârtit împotriva lui Dumnezeu. Biblia spune doar că a fost sărac, iar după ce a murit, a ajuns în sânul lui Avraam (Luca 16:23). Dumnezeu nu este nedrept, El a văzut că pentru săracul Lazăr viața nu a fost decât un chin continuu în neajunsuri și boli.
Pragul bogăției și sărăciei se schimbă cu timpul, în funcție de loc
Când ești sărac, nici nu prea trăiești mult, poți muri chiar și de la o carie netratată sau de la o aprindere de plămâni fiindcă ai dormit afară; de aceea ar trebui să avem mai multă milă de săraci. Ați putea spune că sărăcia e un concept relativ și ați avea dreptate, dar aveți dreptate cum nu vă așteptați. Aveți dreptate pentru că dacă societatea crește, și Dumnezeu consideră altfel pragurile de sărăcie și bogăție.
Pe când locuia David în casa lui, a zis prorocului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, și chivotul legământului Domnului este într-un cort.” Natan a răspuns lui David: „Fă tot ce-ți spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.” În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: „Du-te și spune robului Meu David: Așa vorbește Domnul: ‘Nu tu Îmi vei zidi o casă de locuit. […] Când ți se vor împlini zilele și când te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine, și anume pe unul din fiii tăi, și-i voi întări domnia. El Îmi va zidi o casă și-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.”
(1 Cronici 17:1-4, 11-12)
Sigur că Dumnezeu ar fi putut avea mai dinainte o locuință mai bună pentru Chivotul Său și n-a cerut niciodată o altă locuință. Cortul Întâlnirii a fost făcut în deșert din resursele pe care le aveau atunci oamenii. Totuși, Dumnezeu acceptă propunerea din partea lui David, că există o diferență mare între locul frumos în care oamenii locuiesc și locul în care stă Chivotul. Dumnezeu acceptă propunerea, dar însărcinarea i-o dă fiului lui David, Solomon, amintindu-i lui David că El l-a ridicat de la dosul oilor…
Așadar, Dumnezeu acceptă în dar un Templu, nu îl cere. Însă putem trage concluzia de ce l-a acceptat: că a locui în corturi era deja considerat un lucru sărăcăcios față de momentul în care a fost făcut Cortul Întâlnirii, care era cel mai frumos lucru făcut de israeliți, în deșert, la vremea respectivă. Tot așa e și cu ceea ce e considerat acum sărăcie și ce a fost considerat în urmă cu 100 de ani. Dumnezeu e conștient de toate aceste schimbări, mai ales fiindcă toate lucrurile bune vin de la El (Iacov 1:17), inclusiv averea, precum a fost a lui Iov.
2. Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!
Pot lacrimile de pe obraz să aducă neprihănirea care dă viața? Nu, neprihănirea nu se cumpără cu lacrimi, ci se primește prin credință (Rom. 1:17). Atunci oare se referă la cei care plâng la înmormântări? Nu, fiindcă și oamenii răi pot plânge pentru copiii care le-au murit. Atunci la ce se referă? La oamenii care își chinuie sufletul în mijlocul unui popor de nelegiuiți! Este vorba de cei care nu calcă Legea dragostei care le-a fost pusă în inimă. Am vorbit despre Legea din inimă când am citat din Romani 2:12-16.
Este vorba de cei care plâng precum profetul Ieremia. Este vorba de cei care trăiesc în neprihănire precum Lot în mijlocul sodomiților. Ei plâng în mijlocul societății nelegiuite în care trăiesc și nu se lasă pătați de ea.
Dacă a osândit El la pieire și a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire. Și dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății.
Dacă există cineva care plânge din cauză că secțiile de maternitate au devenit temple ale lui Moloh, în care copiii sunt ciopârțiți de vii, dacă este cineva care plânge că sodomiții se cunună în catedrale, dacă este cineva care plânge că oamenii îl hulesc pe Dumnezeu, dacă este cineva care plânge cu cei ce plâng, acea persoană va fi mângâiată. Nu, nu este vorba de cei care plâng la căderea unui sistem corupt, ca aceia din Apoc. 18:19.
3. Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!
Blândețea de care se vorbește este o virtute pe care numai cei care își iubesc aproapele o au. E limpede că nu există blândețe cu tine însuți fiindcă fiecare își iubește trupul încât să-l îngrijească (Efes. 5:29). Așadar, e vorba de blândețea cu aproapele nostru.
Ceea ce oamenii văd ca fiind slăbiciune, Dumnezeu vede ca fiind tărie de caracter. Cei cărora oamenii le spun blegi sau molâi pentru că mai bine rabdă decât să perpetueze violența, Dumnezeu le promite o moștenire aparte.
Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Iisus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani.
(Apocalipsa 20:4)
4. Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire
Cei flămânzi și însetați după neprihănire vor fi săturați în Împărăția lui Dumnezeu fiindcă pe pământ nu poți să fii săturat de neprihănire: păcatul e în lume. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, un om e socotit neprihănit prin credință. Și ce este acea neprihănire? Un neprihănit e un om drept (Iov 29:14). Ești tu însetat după dreptate? Pentru a înțelege mai bine neprihănirea, iată un exemplu negativ, urmat de Voia Domnului privind neprihănirea:
‘La ce ne folosește să postim’, zic ei, ‘dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ții seama de lucrul acesta?’ Pentru că”, zice Domnul, „în ziua postului vostru vă lăsați în voia pornirilor voastre și asupriți pe simbriașii voștri. Iată, postiți ca să vă ciorovăiți și să vă certați, ca să bateți răutăcios cu pumnul; nu postiți cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. Oare acesta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig și să se culce pe sac și cenușă? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului?
Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău! Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți.
(Isaia 58:2-8)
Dacă simți că te mânii când vezi nedreptate, trebuie, totuși, să lucrezi cu înțelepciune. Dreptatea nu se face cu pumnul. Hristos a trăit în Imperiul Roman, apogeul corupției umane de până atunci, dar nu a intervenit în forță. Există oameni care au apărat neprihăniți și au primit răsplata unor neprihăniți (Iosua 2, Matei 10:41).
5. Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Există oameni care și-au dedicat întreaga viață ajutorării celorlați. Au făcut voluntariate în zonele afectate de cutremure, au strâns ajutoare umanitare și le-au distribuit etc, dar n-au auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Versetul nu spune că Dumnezeu socotește faptele lor demne de mântuire (fiindcă mântuirea e prin credință, iar credința vine în urma auzirii Evangheliei, Romani 10:17). CITEȘTE AICI MATERIAL DESPRE MÂNTURIEA PRIN CREDINȚĂ! Dar spune că faptele lor de caritate vor fi luate în considerare la Judecata de Apoi. Iar dacă au făcut destulă milă, Biblia zice că Dumnezeu va avea milă:
Căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruiește judecata.
(Iacov 2:13)
6. Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
În Biblie, inima curată reprezintă intențiile bune și transparente. Unul din episoade este cel în care Iehu îl cheamă pe Ionadab în armata sa și îl întreabă dacă are inima curată. Când răspunsul lui Ionadab a fost afirmativ, Iehu l-a primit în carul său. Un alt episod este cu Simon vrăjitorul, care nu avea inima curată, prefăcându-se că vrea să fie creștin pentru a primi puterea Duhului Sfânt. Simon vrăjitorul își imagina că va fi faimos și bogat după ce va face vindecări miraculoase în schimbul banilor: atâta să îl coste pe om să fie vindecat de orbire, atâta de surzenie și atâta să ți se prefacă apa-n vin. El nu avea inima curată.
Tu n-ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.
(Faptele Apostolilor 8:21)
Copiii sunt speciali în ochii lui Dumnezeu
Am putea spune că în această Fericire, a celor cu inima curată, sunt cuprinși și copiii. Domnul Iisus spune că Împărăția Cerurilor este a celor care au caracter ca al lor. Și cine are caracterul unui copil? Un copil, în primul rând.
Atunci I-au adus niște copilași, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Iisus le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.” După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.
(Matei 19:13-15)
Iisus a chemat la El un copilaș, l-a pus în mijlocul lor și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”
(Matei 18:2-3)
Asta ar răspunde întrebării: ce s-a întâmplat cu nou-născuții aflați în Sodoma și Gomora la distrugerea celor două cetăți. Dumnezeu a distrus cele două cetăți prăpădind peste ele foc și pucioasă, din cer. Însă există orașe fără copii? Desigur că nu. Ce s-a întâmplat cu sufletele acelor copii? Dumnezeu a ales copii în mod suveran. Uneori, Dumnezeu face alegeri suverane fiindcă are voință proprie și autoritatea să o facă (Iov 9:12 și Daniel 4:35). Cei care contestă Biblia spun că Dumnezeu ar fi nedrept: după ce a distrus Sodoma și Gomora, pe lângă sodomiți ar fi aruncat în focul veșnic și copii, doar pentru că s-a întâmplat să se fi născut în Sodoma. Probabil dacă ar fi trăit, ar fi călcat pe urmele părinților, însă ei n-au apucat să facă asta, nu poți fi acuzat de ceea ce nu ai făcut. Ceea ce a spus Domnul Iisus despre alegerea suverană a lui Dumnezeu lămurește acest aspect: a celor care sunt precum copiii este Împărăția Cerurilor, iar copiii sunt precum copiii, așadar e a lor.
Alții susțin greșit că acei copii nu puteau ajunge în rai după moarte fiindcă nu aveau tăierea împrejur, dar tăierea împrejur nu are nimic de a face cu mântuirea (Romani 4:10-12) fiindcă asta ar însemna că fetițele care mureau nu puteau ajunge în rai din moment ce tăierea împrejur nu se făcea decât băieților. Este raiul plin de băieței tăiați împrejur și iadul plin de fetițe? Ar fi absurd! Dumnezeu e bun și drept și a ales copiii în mod suveran, indiferent că sunt băieți sau fete. Dacă tăierea împrejur se făcea numai evreilor de parte bărbătească, este botezul o continuare a tăierii împrejur? Știm că Lidia a fost botezată de Apostolul Pavel (Faptele Apostolilor 16:15).
7. Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!
Există vreun exemplu Scriptural care ne atestă faptul că un om care nu a fost profet, apostol sau conducător, dar a fost împăciuitor, a fost plăcut lui Dumnezeu? Desigur. Este cazul Ebed-Melec, Etiopeanul, prieten al profetului Ieremia, care dorea să fie împăciuitor, anume împăratul să nu îl mai prigonească pe profet. Ebed-Melec ajunse acolo după primul asediu al Ierusalimului și a fost pus ca reprezentant al babilonienilor la curtea împăratului, dar Zedechia s-a răzvrătit contra lui Neducadnețar și a urmat un al doilea asediu, profețit de Ieremia. Profetul a fost aruncat într-o groapă fiindcă lui Zedechia nu i-a plăcut să audă că Nebucadnețar va distruge Ierusalimul.
Ebed-Melec, Etiopianul, famen dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin. Ebed-Melec a ieșit din casa împăratului și a vorbit împăratului astfel: „Împărate, domnul meu, oamenii aceștia au făcut rău că s-au purtat așa cu prorocul Ieremia aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!”
(Ieremia 38:8-9)
Pentru asta, etiopeanul a primit de la Dumnezeu propria viață ca pradă de război din asediul Ierusalimului. Etiopeanul se temea că va muri el însuși în învălmășeala războiului, în primul rând fiindcă nu era un războinic. Era doar un dregător castrat, obișnuit cu diplomația, nu cu armele. Dumnezeu nu uită binele făcut de împăciuitori.
„Du-te de vorbește lui Ebed-Melec, Etiopianul, și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile pe care le-am vestit în rău, și nu în bine; în ziua aceea ele se vor întâmpla înaintea ochilor tăi. Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea», zice Domnul, «și nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi. Te voi scăpa și nu vei cădea sub sabie, ci viața îți va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine», zice Domnul.’”
(Ieremia 39:16-19)
8. Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii căci a lor este Împărăția Cerurilor!
Am ajuns din nou acele vremuri în care oamenii stricați își bat joc de neprihăniți. Nici noi nu suntem de acord cu căsătoriile homosexuale. Am ajuns din nou acele vremuri în care oamenii suferă pentru dreptate și nu mai auzi de ei. Vedem cu ochii noștri că știința a fost mereu în mâinile oamenilor și orice e în mâinile oamenilor devine un instrument corupt. Fie aceea virusologie, fie studiul apariției vieții pe pământ. Pandemia asta e ce vor ei, așa cum, pe vremea dictaturilor, unii erau mai egali decât alții, așa cum voiau ei. Există eroi ai neamului, care au suferit în închisori și și-au dat viața pentru dreptate. Nu spunem că faptele aduc mântuire, dar spunem că Dumnezeu va lua în considerare suferința lor pentru dreptate deoarece Iisus Hristos a spus:
Nu este dragoste mai mare decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.
(Ioan 15:13)
Să nu uităm că în această categorie specială intră și mulți evrei și romi care au murit în Holocaust, ei au fost omorâți doar pentru că s-au născut evrei sau romi. Imaginați-vă: aveți vârsta de 11 ani, sunteți luat cu forța, dus în lagăr, în condiții mizerabile, unde supraviețuiți 5 ani și muriți acolo de extenuare. N-ar fi absurd să vi se spună la Judecata de Apoi că nu sunteți primit în rai că nu mai sunteți copil, iar suferința dvs. nu are nimic de a face cu faptul că nu ați auzit și acceptat Evanghelia și de aceea trebuie să mergeți în iad? Hristos a spus această Fericire tocmai pentru această categorie aparte de oameni. Să nu vă imaginați niciun moment că Dumnezeu ar fi nedrept și rău sau că îi scapă vreo situație din vedere.
9. Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor prigoni!
Vedem că această Fericire este diferită de cea anterioară, este vorba de prigoana creștinului. Aceasta este destul de limpede: creștinii prigoniți ajuns în rai cu o răsplată imensă. Vedem că în această Fericire nu se vorbește de mântuire, ci de răsplată. Mântuirea înseamnă doar să ajungi în rai, răsplata înseamnă să ți se dea dregătorie în rai (Luca 19:17). Iisus Hristos le spune creștinilor că prigoana în Numele Lui le va aduce o răsplată imensă, nu amintește „a lor este Împărăția Cerurilor” fiindcă este limpede că este din moment ce sunt deja creștini.
Concluzie
Nu există om care să nu știe că nu trebuie să facă răul, în afară de cei handicapați psihic, dar care sunt cuprinși în prima Fericire. Da, până și păgânii barbari știau asta. Am vorbit despre Legea din inimă când am citat din Romani 2:12-16. Cu toții știu că există, undeva, o Dreptate și că nu e bine să faci răul (în citat fiind vorba de faptul că știau că nu e bine să ucizi):
Pavel strânsese o grămadă de mărăcini și-i pusese pe foc; o năpârcă a ieșit afară din pricina căldurii și s-a lipit de mâna lui. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alții: „Cu adevărat, omul acesta este un ucigaș, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.” Pavel a scuturat năpârca în foc și n-a simțit niciun rău.
Oamenii aceia se așteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort, dar, după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, și-au schimbat părerea și ziceau că este un zeu.
(Faptele Apostolilor 28:3-6)
Încheiem prin a spune așa cum am început: a Domnului Iisus Hristos e judecata (Ioan 5:22). Iar a noastră trebuie să fie pocăința și smerenia. Cum judecă El și ce hotărăște, este în totalitate decizia Lui. Noi nu cunoaștem în detaliu viața nimănui, cu toate aspectele ei, doar Dumnezeu le știe și le va judeca.
Ți-a adus lămuriri acest material, lămuriri cu privire la unele întrebări scripturale? Sau te-a pus pe gânduri? Te rugăm să distribui link-ul pe rețelele sociale, unde poți dezbate Scripturile cu prietenii tăi!
