Înainte de potop, îngerii s-au încarnat și s-au împreunat cu femeile, rezultând uriași, nefilimi. După ce uriașii au fost distruși, alți îngeri s-au încarnat și s-au împreunat cu femeile și o altă rasă de uriași se ridică pe pământ, până la Goliat, anume refaimii.
(Citește AICI despre uriașul Nimrod, numit în istorie Ghilgameș!)

Pentru acest material vom folosi BIBLIA ORTODOXĂ deoarece considerăm că are o traducere mai bună a anumitor pasaje. Articolul abordează atât tema uriașilor de dinainte, cât și de după potop. Toate afirmațiile sunt însoțite de pasaje biblice.

Primii uriași au trăit înainte de potopul lui Noe

Dumnezeu a distrus lumea din timpul lui Noe printr-un potop de ape. Această decizie a fost luată din cauza stricăciunii oamenilor. În Geneza, capitolul 6, este limpede că acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu a dat un potop de ape pe fața pământului. Oamenii se gândeau doar la plăcerile trupului, cărnii, la nimic spiritual.

Iar după ce au început a se înmulți oamenii pe pământ și li s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții, care pe cine a voit.

Dar Domnul Dumnezeu a zis: “Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”

În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriași, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii: aceștia sunt vestiții viteji din vechime.

Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.

Și a zis Domnul: “Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut”. Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.
(Geneza 6:1-8)

120 de ani, termen de pocăință până la potop

În pagraful de mai sus se vorbește despre primii uriași, cei de dinainte de potopul lui Noe. După potop, din nou au existat uriași, David l-a omorât pe unul din ultimii uriași, Goliat.

Am ales traducerea Bibliei Ortodoxe deoarece o considerăm cea mai limpede pentru context, spunând chiar că din momentul în care Dumnezeu hotărăște să piardă lumea prin potop, mai sunt 120 de ani. Din alte traduceri s-ar înțelege că Dumnezeu a tăiat din durata de viață a oamenilor la 120 de ani. Durata de viață a oamenilor a scăzut, într-adevăr, în zilele lui Peleg și a Turnului Babel, deci nu înainte de potop.

În Psalmi (aici) e singurul loc în care scrie durata de viață a omului decăzut, anume optzeci de ani. Cei 120 de ani amintiți mai sus reprezintă perioada în care Noe a construit arca și le-a predicat oamenilor pocăința, fiind numit „propovăduitor al dreptății” (2 Petru 2:5). Apostolul Petru spune că așa cum Dumnezeu n-a cruțat lumea de dinainte de potop, nu va cruța nici să îi arunce-n focul veșnic pe nelegiuiți.

Îngerii s-au încarnat

Am văzut în paragraful din Geneza 6 că fiii lui Dumnezeu s-au căsătorit cu fiicele oamenilor și s-au născut uriași. Ne putem întreba cum este posibil ca îngerii să se împreuneze cu femeile pământence. Știm că îngerii, în cer, nu se pot împreuna deoarece o spune chiar Domnul Iisus Hristos:

Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
(Matei 22:30)

Așadar, Iisus Hristos le spune saducheilor și mulțimilor care Îl ascultau că îngerii, în cer, nu se însoară. Căsătoria a fost făcută de Dumnezeu pentru oameni, ca bărbatul și femeia să fie un singur trup.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.
(Geneza 2:24)

Îngerii nu se pot însura deoarece nu au trup, ei nu pot fi un singur trup împreună cu nimeni. Dar ei locuiesc în cer. Acolo, îngerii sunt duhuri. Așadar, duhurile nu se însoară.

Îngerii au mâncat cu Avraam

În cer, îngerii sunt duhuri. Acest lucru este limpede în Biblie:

Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?
(Evrei 1:14)

Dar, când acești îngeri, aceste duhuri slujitoare, vin pe pământ, au trup. Ne este dovedit acest lucru când îngerii îl vizitează pe Avraam pentru a-i da vestea că va avea un fiu și că Sodoma va fi distrusă.

Și a luat Avraam unt, lapte și vițelul cel gătit și le-a pus înaintea Lor și pe când Ei mâncau a stat și el alături de Ei sub copac.
(Geneza 18:8)

Faptul că îngerii mâncau este foarte important(!) deoarece Iisus Hristos cel înviat le-a spus următorul lucru când S-a arătat ucenicilor:

Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.

Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor.
(Matei 24:39-43)

Ucenicilor, de bucurie, nu le-a venit să creadă că Hristos înviase, deși le-a arătat mâinile și picioarele Sale străpunse. Atunci, Iisus le-a cerut de mâncare și a mâncat, să le demonstreze că a înviat în trup, că nu este un duh. Așadar, știm că îngerii cu care s-a întâlnit Avraam au avut trupuri. După ce au mâncat, acei îngeri au plecat la Sodoma, să-l salveze pe Lot de la distrugerea cetății.

Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot ședea la poarta Sodomei. 
(Geneza 19:1)

Îngerii mai sunt numiți fiii lui Dumnezeu

În Cartea lui Iov, când Dumnezeu, în cele din urmă, îi răspunde suferindului Iov, îi spune că n-are pricepere și că nu știe cum au fost create lucrurile:

Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, știi? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?

Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
(Iov 38:4-7)

Paragraful de mai sus este în traducerea D. Cornilescu. Este bine că compari anumite traduceri ale Bibliei, mai ales că în Biblia Ortodoxă, expresia fiii lui Dumnezeu este tradusă direct ca îngerii lui Dumnezeu.

Atunci când stelele dimineții cântau laolaltă și toți îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?
(Iov 38:7)

Uriașii primei incursiuni mai sunt numiți nefilimi

În textul original, cuvântul uriași este scris ca nefilimi. Cu citire de la dreapta la stânga, textul interlinear în ebraică și engleză poate fi consultat AICI. Așadar, cuvântul nefilim este scris în textul original Geneza 6:4, după cum se vede în captura de ecran de mai jos:

Ce zice apocrifa Carte a lui Enoh despre uriași

Este limpede că Moise a știut despre Cartea lui Enoh deoarece capitolul 6 al Genezei pare pur și simplu preluat din Enoh când vorbește despre uriași, doar că mai detaliat:

Pe când copiii oamenilor se înmulțiseră în acele zile, s-a făcut că fiicele lor s-au născut grațioase și frumoase. Și atunci, când îngerii, copii Cerurilor, le-au văzut, s-au îndrăgostit de ele; și ei și-au spus unii altora: să ne alegem femei din rasa oamenilor și să avem copii cu ele.

Atunci, Samyaza, șeful lor, a zis: “Eu mă tem că voi nu veți fi în stare să vă împliniți gândul vostru. Și că eu voi suporta singur pedeapsa pentru crima voastră”. Iar ei au răspuns: noi vă jurăm.

Și ei și-au ales fiecare câte o femeie, și s-au apropiat de ele și au conviețuit cu ele; și ei le-au învățat vrăjitorii, farmece și însușirile rădăcinilor și arborilor.

Și aceste femei au zămislit și au născut uriași. Statura lor era de 300 de coți. Ei au înghițit tot ce munca oamenilor poate să producă, și n-a fost chip să fie săturați.

Atunci s-au întors împotriva oamenilor înșiși ca să-i mănânce. Și au început a se repezi la pasări, la dobitoace, la târâtoare și la pești, pentru a-și potoli foamea cu carnea lor și setea cu sângele lor.
(Enoh 7:1-5, 11-14)

Vedem că uriașii aveau o înălțime de 300 de coți, adică 137 de metri; în România, clădirea Sky Tower din București, cu 37 de etaje, are exact această înălțime.

Vrei să citești Cartea lui Enoh? DESCARC-O AICI!

Cartea lui Enoh trebuie citită cu discernământ, unele pasaje despre cosmogonie, de-a lungul timpului, au primit influențe străine. Iar alte pasaje sunt simple metafore. Probabil, de aceea nu a fost introdusă în Biblie, e o carte criptică și, uneori, ambiguă.

Ce spune Enoh că s-a întâmplat cu nefilimii

Cartea lui Enoh descrie ordinele pe care le-a dat Dumnezeu îngerilor Săi pentru a distruge uriașii.

Domnul i-a spus lui Gabriel: „Mergi la ființele cele rele, la cei condamnați, la copiii depravării, omoară acești copii de depravați, acești urmași ai îngerilor veghetori, din mijlocul oamenilor: împinge-i, ațâță-i pe unii contra altora. Fă-i să piară de propriile lor mâini pentru că zilele lor nu vor fi împlinite.”
(Enoh 10:13)

Vedem că uriașii au murit înainte de potop, într-un măcel, nu în timpul potopului. Probabil, dacă nu s-ar fi întâmplat așa, și-ar fi construit o arcă și ei, deoarece fiii de îngeri, spre deosebire de oamenii care îl luau în derâdere pe Noe, știau că Dumnezeu nu glumește.

După moartea uriașilor, oriunde vor zbura sufletele lor, atunci când își vor abandona trupurile, carnea lor va trebui să piară înaintea judecății.

Ea va fi nimicită până în ziua marelui sfârșit al Universului, atunci când îngerii veghetori și nelegiuiții vor fi distruși pentru totdeauna.
(Enoh 15:1)

Spiritele uriașilor vor fi ca norii care aduc peste pământ nenorociri de toate soiurile, ciume, războiul, foamea și doliul. Ele nu vor bea și nu vor mânca, invizibile pentru toate privirile.
(Enoh 14:9-10)

Descrierea spiritelor uriașilor seamănă izbitor de mult cu călărețul al patrulea al Apocalipsei:

Și m-am uitat și iată un cal galben-vânăt și numele celui ce ședea pe el era: Moartea. Și iadul se ținea după el; și li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie și cu foamete, și cu moarte și cu fiarele de pe pământ.
(Apocalipsa 6:8)

Ce s-a întâmplat cu tații uriașilor

Îngerii (200 la număr, conform lui Enoh) au luat înfățișare de om și s-au culcat cu fetele oamenilor, care au născut uriași. Despre cum s-au încarnat, Enoh scrie:

Apoi ei m-au ridicat într-un loc unde există un foc mistuitor și unde după bunul lor plac, ei luau înfățișarea unui om.
(Enoh 16:1)

Tații nefilimilor (mamele nefilimilor erau pământence), numiți fiii lui Dumnezeu, erau îngeri care au coborât pe pământ. Despre pedepsirea lor vorbesc Apostolii Iuda și Petru.

Iar pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci au părăsit locașul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanțuri veșnice, spre judecata zilei celei mari.
(Iuda 1:6)

Căci dacă Dumnezeu n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată, și n-a cruțat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe.
(2 Petru 2:4)

Așadar, acești îngeri care și-au părăsit locuința și nu și-au păzit vrednicia sunt legați până la Judecata de Apoi, când vor fi aruncați în foc. Interesant este că în Cartea lui Enoh găsim aceleași lucruri.

Apoi, Domnul spuse către Rafael: „Prinde-l pe Azazel, leagă-i picioarele și mâinile, aruncă-l în întunericul veșnic și părăsește-l în pustia Dudael.

Fă să plouă peste el pietre grele și ascuțite, învăluiește-l în întuneric deplin. Să rămână acolo pentru totdeauna, fie ca fața sa să rămână acoperită cu un voal gros; și fie ca el să nu mai vadă lumina niciodată. Și când se va face ziua judecății, aruncă-l în foc.”
(Enoh 10:6-9)

Despre soțiile îngerilor căzuți, mame ale uriașilor, scrie că vor fi pedepsite împreună cu ei:

Dar în Ziua cea Mare, ei vor fi judecați și vor pieri, și femeile lor împreună cu ei, pentru că s-au lăsat ademenite fără să se opună.
(Enoh 18:1)

Azazel și pustiul

Ceilalți îngeri care s-au întinat cu femei au avut o soartă asemănătoare cu a lui Azazel, doar că lor le-a fost dat să își vadă copiii (uriași) murind sub ochii lor, în măcel, apoi au fost legați în așteptarea Judecății, dar nu ca să le fie dată sentința, ci pentru că Judecata e la sfârșitul lumii. Sentința a fost dată:

După aceea, Domnul îi spuse lui Mihail: Du-te și anunță pedeapsa care-l așteaptă pe Samyaza și pe toți cei care au participat la crimele acestea, care s-au unit cu femeile, care s-au dezonorat prin tot felul de murdării.

Și când fiii lor vor fi omorâți, când ei vor fi văzut că a pierit tot ce le-a mai scump pe lume, încătușează-i sub pământ pentru șaptezeci de generații, până în ziua Judecății și a sfârșitului lumii. Și cuvântul acestei judecăți îi va osândi pe veci.
(Enoh 10:15)

Interesant este faptul că, față de ceilalți îngeri, Azazel a fost înlănțuit și îngropat în pustiu, mai exact în pustia Dudael, care se presupune că e în apropierea Muntelui Hermon (la Nord de Israel). Dar mai interesant este că, mult mai târziu de la potop, Dumnezeu îi poruncește lui Aaron să trimită țapul ispășitor la Azazel, în pustiu.

Și să arunce Aaron sorți asupra celor doi țapi: un sorț pentru al Domnului și un sorț pentru al lui Azazel. După aceea să ia Aaron țapul, asupra căruia a căzut sorțul Domnului, și să-l aducă jertfă pentru păcat.

Iar țapul asupra căruia a căzut sorțul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârșească asupra lui curățirea și să-i dea drumul în pustie pentru ispășire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat.
(Levitic 16:8-10)

Judecata de Apoi, amânată

După cele citate mai sus din Cartea lui Enoh, se pare că pământul a fost făcut pentru 77 de generații. Așadar, ne putem gândi că Adam nu trebuia să locuiască veșnic în Grădina Edenului, ci numai 77 de generații. Enoh este al șaptelea patriarh de la Adam, iar lui Enoh i se spune (în citatul de mai sus) că ziua Judecății este programată după 70 de generații (de oameni, nu de uriași). Enoh se află în a șaptea generație de oameni, după el fiind îngăduite încă 70 de generații de oameni (7+70=77).

Iar și mai interesant este faptul că în acea generație, a șaptezeci și șaptea de la Adam respectiv a șaptezecea de la Enoh, a venit Iisus Hristos în lume, s-o salveze. (Numără generațiile de oameni în Luca, cap. 3!). Dumnezeu este a al șaptezeci și optulea nume din acea înșiruire din Luca 3 fiindcă El l-a făcut pe Adam, așadar avem 77 de generații de oameni până la Iisus. De la Enoh la Hristos sunt 70 de generații.

Din asta putem deduce că Hristos a salvat lumea nu numai de păcat, ci și de la distrugere, amânând ziua Judecății, promisă lui Enoh. De aceea perioada în care trăim este o perioadă de har, o perioadă de grație. Nu știm cât va dura, doar mila lui Dumnezeu ne ține. Ioan Botezătorul chiar spune că Dumnezeu face curățenie în aria Sa și că, după curățenie, urmează focul (Luca 3:17). Dar Dumnezeu s-a îndurat de noi, Neamurile, dându-ne un timp de har, lăsându-i pe evrei în împietrire spirituală (Romani 11).

Chiar și Apostolul Pavel spune că Hristos a venit în lume la sfârșitul veacurilor!

Pe când acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa.
(Evrei 9:26)

Toți rabinii de pe vremea lui Iisus erau conștienți că în Cartea lui Enoh scrie de această limită temporală, de 77 de generații de la Adam. De aceea, ei așteptau ca Mesia să vină să judece, să înlăture romanii și să facă din poporul evreu conducătorul întregului pământ, lucru descris în Isaia cap. 60, 61, 62 și 63. În mintea lor era imposibil ca Iisus să fie Hristosul, adică Mesia. Dar Hristos i-a zis Rabinului Nicodim:

Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
(Ioan 3:17)

Îngerii care s-au căsătorit nu au fost demonii Diavolului

Într-un articol precedent am scris că Hristos nu a avut copii, așa cum susțin unii (eretici), printre care și fanii romanelor lui Dan Brown. Iar una din dovezi este că acei copii ar fi fost uriași, dacă ar fi fost concepuți. (VEZI AICI ARTICOLUL CU PRICINA.)

Îngerii care s-au căsătorit cu pământencele nu sunt îngerii Diavolului, cei care s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu. Cei care s-au împreunat cu femeile nu fac parte din rebeliunea lui Lucifer. (Mai multe despre căderea lui Lucifer, AICI.) Acei îngeri căzuți, ai Diavolului, sunt liberi, din păcate, nu sunt puși în lanțuri, ci ei locuiesc văzduhul:

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh.
(Efeseni 6:12)

Dacă duhurile răutății ar fi deja puse în lanțuri, n-ar mai fi nevoie să luptăm contra lor, iar viața noastră de creștini ar fi foarte ușoară.

Diavolul și demonii lui sunt liberi în văzduh, ei nu au avut copii uriași

Traducerea din Biblia Ortodoxă a pasajului Efeseni 6:12 este mai limpede decât traducerea Cornilescu deoarece spune că duhurile răutății sunt în văzduh. În traducerea Cornilescu, scrie că ei sunt în locurile cerești:

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.
(Efeseni 6:12)

Expresia locurile cerești lasă loc de multe interpretări, inclusiv că Diavolul și îngerii lui ar locui împreună cu Dumnezeu, ceea ce e greșit. Ei locuiesc în văzduh (în nori, în atmosferă). Acest lucru este lămurit tot în Efeseni, în cap. 2, iar ambele traduceri, atât Biblia Ortodoxă, cât și trad. Cornilescu, îl numesc pe Diavol domn al văzduhului:

Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce erați morți prin greșealele și prin păcatele voastre, în care ați umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
(Efeseni 2:1-2)

La fel și-n traducerea Cornilescu:

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
(Efeseni 2:1-2)

Îngerii au liberul arbitru și l-au avut dintodeauna. Ei au putut alege dacă îl slujesc sau nu îl slujesc pe Dumnezeu chiar și după ce Lucifer s-a răzvrătit.

În concluzie, îngerii Diavolului sunt liberi, în văzduh, dar îngerii care s-au încarnat înainte de potop sunt în lanțuri, așteptând focul veșnic. Nu degeaba A Doua Venire a lui Hristos va fi „pe norii cerului”, să arate lumii că El l-a învins pe domnul văzduhului, pe Diavol (1 Petru 3:22).

Ce rău au mai adus îngerii căzuți, pe lângă uriași

Cartea lui Enoh spune că Dumnezeu nu s-a mâniat pe îngerii care și-au părăsit locuința doar pentru că s-au împreunat cu femeile, rezultând uriași setoși de sânge, ci și pentru că au accelerat răul din lumea veche. Aceștia le-au adus oamenilor două lucruri: tehnologie și vrăjitorie.

Azazel i-a mai învățat pe oameni să facă săbii, cuțite, scuturi, platoșe, oglinzi; el le-a arătat cum să facă brățări și podoabe, cum să folosească vopsele, arta de a-și înnegri sprâncenele, de a folosi pietrele prețioase și tot soiul de spoieli, astfel încât oamenii s-au stricat.

Amazarak i-a învățat tot felul de vrăjitorii, de farmece și însușirile rădăcinilor. Armers i-a învățat arta de a dezlega vrăjitoriile. Barkayal i-a învățat arta de a urmări stelele. Akibeel i-a învățat semnele. Tamiel i-a învățat astronomia. Și Asaradel i-a învățat mișcările lunii. Samyaza, de asemenea, a învățat pe oameni vrăjitorii.
(Enoh 9:1-9, 10:6)

Este foarte interesant că, în pasajul de mai sus, machiajul (arta de a-și înnegri sprâncenele) este considerată vrăjitorie, ca formă de seducție. Și podoabele sunt puse în aceeași categorie. Despre acest lucru ne lămurește chiar Apostolul Petru, în capitolul în care vorbește despre potop:

Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii.
(1 Petru 3:3,4)

Deși Samyaza este șeful, vedem că Azazel provoacă cel mai mare rău, aducând armele printre oameni.

Tu, Azazel, i-ai învățat pe oameni să-L insulte pe Dumnezeu, să păcătuiască și să-i asuprească pe semenii lor.
(Enoh 12:3)

Din cauza asta, oamenii au devenit atât de stricați, încât Dumnezeu a distrus lumea printr-un potop de ape. Din acest potop au scăpat numai Noe, soția sa, cei trei fii ai săi și soțiile lor.

Potopul lui Noe

Dumnezeu a hotărât să distrugă lumea prin potop. Doar opt indivizi au scăpat: Noe, soția lui Noe, Sem, Ham, Iafet, soția lui Sem, soția lui Ham și soția lui Iafet. Noe a construit arca în care au scăpat împreună cu viețuitoarele pământului și păsările.

A zis Domnul Dumnezeu către Noe: “Sosit-a înaintea feței Mele sfârșitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptățile lor, și iată Eu îi voi pierde de pe pământ.

Tu însă fă-ti o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărțituri și smolește-o cu smoală pe dinăuntru și pe din afară.

Corabia însă să o faci așa: lungimea corăbiei să fie de trei sute de coți, lățimea ei de cincizeci de coți, iar înălțimea de treizeci de coți. […]

De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc și sus. Și iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viață, și tot ce este pe pământ va pieri.

Iar cu tine voi face legământul Meu. Și vei intra în corabie tu și împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta și femeile fiilor tăi. Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele și din tot trupul, câte două, parte bărbătească și parte femeiască, ca să rămână cu tine în viață.

Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel […], din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească și parte femeiască, ca să rămână în viată împreună cu tine. Iar tu ia cu tine din tot felul de mâncare, cu care vă hrăniți. Îngrijește-te ca să fie aceasta de mâncare pentru tine și pentru acelea”.
(Geneza 6:13-21)

Apă suficientă pentru un potop

Biblia spune că apa a crescut atât de mult încât a acoperit chiar și cel mai înalt vârf montan.

Și a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toți munții cei înalți, care erau sub cer.

Și a acoperit apa toți munții cei înalți, ridicându-se cu cincisprezece coți mai sus de ei.
(Geneza 7:19-20)

Cei necredincioși spun că acest lucru este imposibil deoarece oceanele stau bine în matca lor. Se mai spune că nu putea ploua atât de mult. Însă ei tind să ignore faptul că nu ploaia a adus cea mai mare cantitate de apă, ci izvoarele subterane:

În anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare și s-au deschis jgheaburile cerului.
(Geneza 7:11)

Izvoarele subterane sunt numite izvoarele adâncului celui mare. Recent a avut loc o descoperire științifică: sub pământ, la o adâncime de 700 km, există o cantitate mai mare de apă decât toate oceanele la un loc. Iată un fragment din articol:

Un rezervor de apă cu volumul de trei ori mai mare decât al oceanelor existente a fost descoperit sub Pământ. Acest lucru ar putea explica de unde provin mările.
„Este o dovadă bună că apa Pământului a venit din interior”, spune Steven Jacobsen de la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois. Apa ascunsă ar putea acționa, de asemenea, ca un tampon al oceanelor de pe suprafață, explicând de ce au rămas la aceeași dimensiune de milioane de ani.”

Articolul despre descoperirea oceanului subteran poate fi găsit AICI. Articolul (detaliat) în engleză, AICI.

Necredincioșii vor să uite de potop

Desigur că nu e vorba de milioane de ani. Noi am știut dintotdeauna că pe planeta noastră există suficientă apă pentru un potop fiindcă ne-a spus-o și Apostolul Petru:

Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult și că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă și prin apă, și prin apă lumea de atunci a pierit înecată.
(2 Petru 3:5-6)

Necredincioșii, intenționat uită aceste lucruri. Desigur că ei nu cred nici că au existat uriași.

Arca lui Noe a fost găsită

Există multe îndoieli cu privire la cât de încăpătoare a fost arca lui Noe. Arca a fost încăpătoare. În arcă nu trebuiau luate decât animalele terestre și zburătoarele. Cele mai multe specii sunt marine.

Dumnezeu a făgăduit că nu va mai da potop de ape

Și închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului și nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul.
(Geneza 9:11)

După potop, un alt grup de îngeri s-a împreunat cu femeile

Chiar dacă au văzut ce-au pățit ceilalți îngeri veghetori care s-au împreunat cu femeile, chiar dacă au văzut ce-a pățit pământul din cauza aceasta, niște îngeri s-au coborât la fetele oamenilor și s-au împreunat cu ele, dând naștere uriașilor. De unde știm acest lucru? Iosua trimite niște iscoade în Canaan, înainte de a-l cuceri. Ei se întorc cu vești că ar fi nefilimi în țară:

Acolo am văzut noi și uriași, pe fiii lui Enac (Anac), din neamul uriașilor; și nouă ni se părea că suntem față de ei ca niște lăcuste și tot așa le păream și noi lor.
(Numeri 13:33-34)

Zvonuri false

Iscoadele întoarse au răspândit zvonul că în Canaan erau nefilimi, dar nu erau decât refaimi, urmași ai lui Enac, numit și Anac (sau Ank în Egipt), uriași mult mai mici decât nefilimii.

Dumnezeu a hotărât să nu mai dea potop de ape, însă și-a ales un popor, pe israeliți, care să distrugă noua rasă de uriași. Dar ei, de teamă, n-au vrut să facă acest lucru. Iar Dumnezeu a hotărât ca toată generația de evrei care au ieșit din Egipt să moară, iar fiii lor vor fi cei care vor intra în Canaan (Numeri 14).

Cu ajutorul lui Dumnezeu, noua generație de evrei, condusă de Iosua, i-a înfrânt pe uriașii conduși de împăratul Og (Deuteronom 3:3). Dar acești uriași, acești refaimi, nu erau atât de înalți precum nefilimii. Iscoadele au exagerat că oamenii erau precum lăcustele în comparație cu uriașii, refaimii având doar cinci metri:

Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, și astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coți și lat de patru coți, coți bărbătești.
(Deuteronom 3:11)

Dar o rămășiță de uriași a scăpat și anume în localitățile Gaza, Gat și Așdod.

Și n-a rămas niciunul din Anachimi în pământul fiilor lui Israel, ci numai în Gaza, în Gat și în Așdod au rămas din ei.
(Iosua 11:22)

Pentru că Israeliții i-au lăsat pe uriașii (refaimii), urmașii lui Anac, să trăiască în aceste trei localități, Gaza, Gat respectiv Așdod, uriașii au supraviețuit. Dovadă e Goliat din Gat:

Atunci a ieșit din tabăra Filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de șase coți și o palmă.
(1 Regi 17:4)

Înfruntarea dintre David și Goliat a avut loc la sute de ani după moartea lui Iosua, care a cucerit Canaanul.

Refaimii sunt uriașii din a doua incursiune a îngerilor

Dacă uriașii din prima incursiune a îngerilor printre oameni sunt numiți nefilimi, pentru a-i diferenția, Scriptura îi numește refaimi pe uriașii din a doua incursiune.

Dacă dați click pe imaginea de mai sus, apoi pe cuvântul Rephaim, vă arată unde a mai fost folosit în Scripturi. Unul din acele pasaje descrie moartea fratelui lui Goliat.

Dar Elhanan, fiul lui Iair, a lovit pe Lahmi, fratele lui Goliat Gateul.

Și a mai fost o luptă la Gat. Acolo era un om înalt care avea câte șase degete la mâini și la picioare, adică de toate douăzeci și patru. Și acesta era tot din urmașii Refaimilor.
(1 Cronici 20:5,6)

Uriași canaaniți

Interesant este că îngerii stricați la minte și-au ales o populație blestemată cu care să se încuscrească. Era blestemată pentru că Noe l-a blestemat pe fiul lui Ham, Canaan, din cauză că Ham l-a dezvelit în fața fraților săi.

Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și, ieșind afară, a spus celor doi frați ai săi. Dar Sem și Iafet au luat o haină și, punând-o pe amândoi umerii lor, au intrat cu spatele înainte și au acoperit goliciunea tatălui lor. Și fețele lor fiind întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.

Trezindu-se Noe din amețeala de vin și aflând ce i-a făcut feciorul său cel mai tânăr, a zis: „Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la frații săi!”
(Geneza 9:22-25)

Noe nu a vrut să-i blesteme pe toți copiii lui Ham, de aceea l-a ales doar pe cel mai mare dintre ei, pe Canaan. Probabil, dacă-l blestema pe Ham, toți copiii lui erau blestemați. (Citește AICI despre Nimrod, uriașul nepot al lui Ham!)

Sentința lui Dumnezeu din Psalmul 82 (81) pentru îngerii din A DOUA incursiune

Sentința lui Dumnezeu pentru îngerii care nu și-au păzit vrednicia o putem găsi și în Psalmul 82. În Biblia Ortodoxă, acest psalm este numerotat ca fiind Psalmul 81.

Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare și în mijlocul dumnezeilor va judeca. Până când veți judeca cu nedreptate și la fețele păcătoșilor veți căuta?

Judecați drept pe orfan și pe sărac și faceți dreptate celui smerit, celui sărman. Mântuiți pe cel sărman și pe cel sărac; din mâna păcătosului izbăviți-i.

Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului. Eu am zis: „Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt”.

Dar voi ca niște oameni muriți și ca unul din căpetenii cădeți. Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale.
(Psalm 81)

Biblia Ortodoxă are 151 de Psalmi, pe când în traducerea Cornilescu se găsesc doar 150. Vom explica într-un viitor articol care sunt diferențele dintre Biblia Ortodoxă și traducerea Cornilescu. Pe scurt, totul ține de Septuaginta. Și fiindcă Biblia Ortodoxă are cu un psalm în plus, numărul lor este decalat cu unu.

Fiii lui Dumnezeu au devenit corupți

Vedem în acest Psalm 81 că îngerii respectivi aveau ca responsabilitate să vegheze asupra oamenilor și să facă dreptate orfanului. Popoarele trebuiau să fie ajutate de acești îngeri, fiecare responsabil de un anumit neam:

Când Cel Preaînalt a împărțit moștenire popoarelor, când a împărțit pe fiii lui Adam, atunci a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu. Iar partea Domnului este poporul lui Iacov, Israel e partea lui de moștenire.
(Deuteronom 32:8-9)

Însă îngerii aceia s-au lăsat corupți. Iar Dumnezeu le spune în psalmul de mai sus că, pentru că au făcut asta, vor muri precum mor oamenii.

Ne place traducerea din Biblia Ortodoxă a pasajului din Deuteronom 32:8-9 deoarece în traducerea Cornilescu traducerea nu are nicio legătură cu împărțirea neamurilor după numărul îngerilor veghetori:

Când Cel Preaînalt a dat o moștenire neamurilor, când a despărțit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor după numărul copiilor lui Israel. Căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire.
(Deuteronom 32:8-9)

Deși, de cele mai multe ori, folosim traducerea Cornilescu, pentru acest articol, am ales traducerea Bibliei Ortodoxe fiindcă e mai apropiată de varianta ebraică. Întodeauna comparăm traducerile.

Dacă ți s-a părut interesant materialul, DISTRIBUIE-L!

P.S. Am fost întrebați cum au putut naște pământencele uriași. Oare cât de mic este un crocodil când iese din ou și cât de mare se face în câțiva ani?