Lilith, năluca din Isaia 34, supranumită groaza nopții în Psalmul 91 (90 în B.O.), face referire la coșmarurile lucide, vise venite din partea Diavolului. În acest material vom vorbi despre vise.
Lilith este groaza din timpul nopții
De unde știm că groaza nopții este un atac demonic? În primul rând, Biblia vorbește despre această teroare ca despre o persoană care are o locuință și care se poate odihni. Despre ea vorbește chiar Însuși Dumnezeu prin profetul Isaia.
Fiarele din pustie se vor întâlni acolo și țapii păroși se vor chema unii pe alții. Acolo își va avea locuința năluca nopții și își va găsi un loc de odihnă.
(Isaia 34:14)
Despre faptul că demonii umblă prin deșert (loc fără apă), adică prin pustiu, ne-o spune chiar Domnul Iisus Hristos în Luca 11:24. Biblia Ortodoxă ne dă o traducere mai apropiată de original a aceluiași verset din Isaia, întărind ideea că prezența demonică din locurile pustii nu este doar o metaforă:
Câini și pisici sălbatice se vor pripăși pe acolo și făpturi omenești cu chip de țap se vor strânge (fără număr). Acolo vor zăbovi năluci ce umblă noaptea și în acele locuri își vor găsi odihna.
Biblia Ortodoxă
(Isaia 34:14)
Expresia făpturi omenești cu chip de țap, din Isaia 34:14, a stârnit fantezia umană cu privire la înfățișarea demonilor.
Despre Lilith mai știm că are un glas de șoaptă, de murmur.
Glasul tău va ieși din pământ ca al unei năluci și din țărână îți vei șopti cuvintele.
(Isaia 29:4)
Groaza din timpul nopții sau groaza nopții este amintită și în Psalmul 91, iar psalmistul îl încurajează pe omul credincios să nu se teamă de ea.
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua.
(Psalm 91:5)
Loviți de groaza nopții
Există cazuri în Sfânta Scriptură în care ni se spune cum e când cineva e lovit de groaza nopții. Scriptural vorbind, nu știm dacă Lilith este sau nu este chiar însuși Diavolul. De exemplu, Diavolului i se mai spune Abadon (Apoc. 9:11), când e în calitate de distrugător. N-ar fi imposibil ca Lilith să fie o denumire dată Satanei sau un titlu atribuit duhurilor întunericului atunci când tulbură oamenii noaptea. Cauza acestor coșmaruri este păcatul nemărturisit:
Și când socoteau că vor rămâne ascunși cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al uitării, risipiți au fost și înspăimântați amarnic și tulburați au fost de năluciri.
Cartea înțelepciunii lui Solomon nu există în traducerea Cornilescu, ci doar în Biblia Ortodoxă și Septuaginta!
(Cartea înțelepciunii lui Solomon 17:3)
Cazul lui Elifaz, prietenul lui Iov
În Cartea lui Iov, personajele sunt: Dumnezeu, Diavolul, Iov, prietenii lui Iov, soția lui Iov respectiv personajele colective: copiii lui Iov, slugile și îngerii. Iov a fost lovit de Satana, a pierdut totul, inclusiv sănătatea, totul în afară de propria viață. Pentru a-l alina, la un moment dat, Elifaz, unul din prietenii lui Iov, îi povestește lui Iov ce i s-a întâmplat în urmă cu câteva nopți.
Un cuvânt s-a furișat până la mine, și urechea mea i-a prins sunetele ușoare. În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, m-a apucat groaza și spaima, și toate oasele mi-au tremurat.
Un duh a trecut pe lângă mine… Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul… Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care șoptea încetișor.
(Iov 4:12-16)
Este foarte probabil ca această arătare a cărei prezență inspira groaza să fie chiar Diavolul. Satana este cel care a cerut sufletul lui Iov și s-a ocupat personal de cazul lui, lovindu-l cu bube (Iov 2:7). În plus, am mai putea zice că dacă această groază a nopții nu este Diavolul, atunci a apărut din senin un personaj în Cartea lui Iov, dar al cărui discurs mincinos seamănă foarte mult cu al Diavolului, în modul în care e cusut cu ață albă.
Groaza nopții îi vorbește lui Elifaz (Iov 4:17-21) în același fel mincinos în care a vorbit șarpele în Grădina Edenului (Geneza 3:1). Probabil Lilith este Diavolul. Cert este că, într-adevăr, groaza nopții, năluca nopții, Lilith, avea un glas de șoaptă, așa cum a zis Dumnezeu că e glasul unei năluci, în Isaia 29:4. Desigur că atunci când nu e groaza nopții, ci dușmanul prădător al credinciosului, Diavolul răcnește ca un leu (1 Pet. 5:8).
Elifaz a avut o vedenie neplăcută, un coșmar lucid
Observăm că o întâlnire cu un duh necurat, oricare ar fi acesta, nu este un lucru plăcut. Dar întâlnirea lui Elifaz cu groaza nopții nu a fost una în lumea reală, ci el a avut o vedenie, un vis urât, un coșmar lucid. El dormea: „În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc…”. Coșmarul a fost atât de lucid încât în vis simțea că părul i se zbârlește, iar oasele îi tremură. Traducerea din Biblia Ortodoxă a aceluiași pasaj citat mai sus este mai colorată, duhul chiar stă în picioare în fața lui Elifaz:
O șoaptă a răzbit până la mine și urechea mea a prins ceva din ea. În spaimele care vin din nălucirile nopții, atunci când somn adânc se lasă peste oameni, cutremur m-a apucat și fiori mi-au scuturat toate oasele. Atunci un duh a trecut prin fața mea; tot părul mi s-a zbârlit de groază. A stat drept în picioare, dar n-am știut cine este; o umbră este înaintea ochilor mei, și aud o voce ușoară.
(Iov 4:12-16)
Din asta putem deduce și faptul că Elifaz nu a avut Duhul lui Dumnezeu: în prezența acelui duh necurat a început să tremure involuntar. Domnul Iisus nu a tremurat când l-a întâlnit pe Diavol în pustiu. Dar Domnul Iisus avea Duhul lui Dumnezeu, pogorâse peste El. Fără Duhul lui Dumnezeu, vorbirea lui Elifaz era pe măsura inimii lui, învinuindu-l pe neprihănitul Iov. Când cineva are în el Duhul lui Dumnezeu, duhurile necurate pleacă din preajma lui. (Citește AICI articol despre posesia demonică a lui Saul!) O asemenea persoană nu se teme de groaza nopții.
Cazul soției lui Pilat
În ziua în care Pilat îl judeca pe Iisus Hristos și voia să îi pună pe evrei să aleagă între Iisus și Baraba, soția lui Pilat a fost chinuită în coșmaruri. Experiența pe care a avut-o în acel vis de noapte a fost atât de îngrozitoare încât, în ciuda faptului că știa că eliberarea lui Iisus putea stârni probleme, i-a trimis vorbă soțului ei.
Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.”
(Matei 27:19)
Fără îndoială că visul ei a fost înspăimântător, mai ales pentru că a fost unul lucid, realist, precum a fost coșmarul lui Elifaz. Vom vedea în paragrafele care urmează că vedeniile dumnezeiești, chiar dacă sunt înspăimântătoare, nu au rolul de a chinui pe nimeni în somn, ci de a chema la smerenie și pocăință. Iar faptul că, uneori, în aceste vedenii, viitorul este prezis și chiar se împlinește, nu este decât o întărire a faptului că vedenia a fost dumnezeiască, că aceia care sunt vizați au fost avertizați.
Despre vise și clasificarea lor biblică
1. Vise născute din grijile de zi cu zi
Mintea umană are un sistem complex prin care caută mângâiere și deseori creează iluzia obținerii uneia chiar în spațiul oniric. Nu contează cât de complex e sistemul prin care mintea creează aceste iluzii, Biblia vorbește pe înțelesul tuturor, punându-le pe toate într-o singură categorie: a viselor născute din griji. Acestea îl pot determina pe om să aibă vise:
Căci, dacă visele se nasc din mulțimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulțimea cuvintelor.
(Eclesiastul 5:3)
Dumnezeu știe de existența acestor vise și ne spune că pot părea reale. De exemplu, faptul că nu ai ce mânca îți poate genera vise, dar alinările din acestea sunt iluzorii:
„După cum cel flămând visează că mănâncă și se trezește cu stomacul gol și după cum cel însetat visează că bea și se trezește stors de puteri și cu setea neastâmpărată, tot așa va fi și cu mulțimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.”
(Isaia 29:8)
2. Vise venite din partea lui Dumnezeu
Unii își imaginează că visele sau vedeniile din partea lui Dumnezeu sunt extazuri de plăcere. Însă Sfânta Scriptură ne lasă o altă imagine. În vedenii (nu în realitate), văzătorii: leșină (Apoc. 1:17), se sperie (Dan. 7:15), sunt curioși (Zah. 4:11), sunt atenți (Dan. 7:8), se întristează (Mica 1:8) etc. Din păcate, influențele New Age au ajuns atât de răspândite încât, în cultura maselor de azi, a fost adoptată ideea greșită că vedeniile dumnezeiești ar semăna cu experiențele și halucinațiile cauzate de consumul de droguri. Vedeniile venite din partea lui Dumnezeu pot fi înspăimântătoare:
Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. Am visat un vis care m-a înspăimântat. Gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
(Daniel 4:5)
Eu, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile. Apoi m-am sculat și mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, și nimeni nu știa.
(Daniel 8:27)
3. Vise venite din partea Diavolului, groaza nopții
Această categorie o reprezintă visele venite din partea groazei nopții, adică din partea lui Lilith. Acestea sunt coșmaruri în care ești paralizat de frică, părul ți se ridică precum ariciul, oasele îți tremură etc. Aceste vise au în ele o entitate demonică, așa cum e relatat Elifaz în Cartea lui Iov.
La sfârșitul vremurilor, înainte de Ziua Domnului, când se va deschide Fântâna Adâncului (Apoc. 9:1), iar demonii îi vor chinui pe oamenii răi, Dumnezeu spune că vor fi chinuiți și în coșmaruri.
Drept aceea, toate brațele vor fi neputincioase și inima omului se va topi de frică. Vor fi cuprinși de spaimă, vor vedea năluci și durerile îi vor cuprinde; zvârcolise-vor în dureri ca femeia gata să nască.
Biblia Ortodoxă
(Isaia 13:7-8)
Așa cum spuneam într-unul din paragrafele anterioare, nu e deloc plăcut să te afli în prezența unui duh necurat ca Lilith. Citatul de mai sus ne descrie mai pe larg simptomele pe care le are un om când are coșmaruri de la Diavol.
Așadar, simptomele sunt: paralizie de frică (brațele sunt neputincioase), tremuratul oaselor, senzații care ridică părul măciucă (ca ariciul), dureri extreme asemeni durerilor nașterii, anxietate (groază) respectiv incapacitatea de a scăpa de aceste senzații, adică de a se trezi. Iar dacă duhul necurat vorbește în vis, mesajul lui e o minciună (ceva ambiguu) sau o blasfemie.
Ați avut vreodată vise în care ați avut aceste simptome, erați neputincioși și ați tremurat asemeni lui Elifaz în fața unei ființe cu înfățișare necunoscută? Rugați-vă lui Dumnezeu!
De ce a avut Elifaz coșmarul cu Lilith
De ce au oamenii astfel de coșmaruri? Elifaz și soția lui Pilat au ceva în comun: un neprihănit suferă lângă ei. În cazul lui Elifaz, neprihănitul Iov, în cazul soției lui Pilat, Iisus. În cazul lui Elifaz știm sigur că a fost un atac spiritual deoarece duhul necurat, Lilith, groaza nopții, i-a vorbit ambiguu despre Dumnezeu.
Cauza este păcatul. Elifaz păcătuia neajutându-l pe Iov (Iacov 4:17)! La fel și soția lui Pilat. Elifaz, în loc să îl judece pe Iov, putea să îi dea de înțeles că în toate nenorocirile prin care trece e implicat cineva necurat, care tocmai „i-a făcut o vizită” în vis. Iov s-ar fi putut întări și îmbărbăta de la acele cuvinte, însă Elifaz a ales să-i spună cuvinte de ocară. Dumnezeu, văzând că Elifaz nu a făcut acest lucru (să-i spună lui Iov că nenorocirile s-ar putea să aibă drept cauză o lucrare a Satanei), îngăduie groaza nopții chiar asupra lui Iov. Însă nici el nu înțelege indiciul:
Când zic: „Patul mă va ușura, culcușul îmi va alina durerile”, atunci mă înspăimânți prin vise, mă îngrozești prin vedenii.
(Iov 7:13–14)
Nu Dumnezeu l-a chinuit pe Iov
Iov era neprihănit, dar nu se menționează nicăieri că Duhul Domnului s-a pogorât peste el. Iov crezuse că Dumnezeu este cel care îl chinuie în visele de noapte, în coșmaruri. Dumnezeu nu i-a spus niciodată lui Iov ce s-a întâmplat în cer, că Satana a cerut să fie testat. Dacă i-ar fi spus lui Iov că Satana mizează pe faptul că Iov îl va blestema pe Dumnezeu, testul s-ar fi terminat imediat. Și oare ce răsplată mai era pentru Iov? Doar autorul Cărții lui Iov, cel care a pus în cuvinte povestea, a aflat ce s-a întâmplat în cer și de unde pornise totul. Iov nu este autorul cărții (Iov 19:23).
Se crede (Wiki în engleză AICI) că autorul cărții este Moise, deoarece povestea descrie o întâmplare care a avut loc într-o perioadă cuprinsă între potop și Avraam („era în țara Uț…”, iar Uț este nepotul lui Sem în Gen. 10:23), stilul de scriere fiind asemănător cu cel al Pentateuhului. Biblia acoperă toată istoria omenirii, de la facere până la Judecata de Apoi. Așadar, Dumnezeu a avut slujitori în fiecare generație.
Alte vise venite de la Diavol
Există o altă categorie de vise venite de la Diavol, cea a viselor care ispitesc. Aceste ispite momesc prin iluzii, nu îngrozesc deloc.
El se hrănește cu năluci, inima lui înșelată l-a dus la rătăcire. El nu-și mântuiește sufletul său și nu zice: „Oare ce am eu în mâna mea nu este o momeală?”
Biblia Ortodoxă
(Isaia 44:20)
Unei astfel de persoane îi place să aibă vise de la Diavol. Uneori, aceste vise sunt erotice. Dumnezeu știe că cei care nu sunt oameni ai rugăciunii au puțin control asupra a ceea ce fac în vise, dar în mila Lui vrea să îi învețe că visele erotice nu sunt de căutat și de dorit. De aceea, cel care avea un vis erotic, după Legea lui Moise, era trimis în afara taberei:
Omul care va avea o scurgere a seminței în somn să-și scalde tot trupul în apă și va fi necurat până seara.
(Levitic 15:16)
Spre seară să se scalde în apă și, după asfințitul soarelui, va putea să se întoarcă în tabără.
(Deuteronom 23:10-11)
Deși în ziua de azi oamenii nu mai sunt scoși afară din tabără, atitudinea lui Dumnezeu e aceeași. Prin harul lui Dumnezeu, în Noul Testament ni se spune că:
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.
(1 Ioan 1:9)
Omul să nu caute să aibă astfel de vise, fiindcă atunci „se hrănește cu năluci” (Is. 44:20)! Dar chiar dacă Diavolul ispitește prin vise cu plăceri, Dumnezeu nu îi îngăduie să îl ispitească pe om mai mult decât poate rezista:
Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.
(1 Corinteni 10:13)
Diferențele dintre vise
1. Diferența dintre un vis venit din griji și o vedenie dumnezeiască
Niciuna din vedeniile din partea lui Dumnezeu, după cum o relatează profeții Scripturii, nu a fost „ca prin ceață” și uitabilă. Erau limpezi, iar ei se simțeau lucizi în mijlocul vedeniei, cu toate simțurile alerte. În vedenie, apostolul Ioan a avut simțul gustului (Apoc. 10:10).
Am putea zice că unele vise venite din grijile pământești pot fi realiste. Însă, scriptural vorbind, o vedenie dumnezeiască este însoțită de prezența divinului: o voce dumnezeiască, un înger etc. Profetului Daniel, un înger îi explica (tâlcuia) chiar în vedenie simbolurile din vedenie (Daniel 8:16-27). Niciunul din proroci nu și-a tâlcuit singur vedeniile, ci i le tâlcuia Dumnezeu sau un înger al lui Dumnezeu.
Există și posibilitatea ca unii oameni care nu s-au consacrat lui Dumnezeu să aibă vedenii dumnezeiești. De exemplu: paharnicul și pitarul faraonului (Geneza, cap. 40), Faraonul (Geneza cap. 41), Nebucadnețar (Daniel, cap.2 și cap. 4). Însă, pentru că nu erau slujitori ai lui Dumnezeu, nu un înger le-a interpretat visele. Ci întotdeauna Dumnezeu s-a folosit de un slujitor al Lui, credincios lui Dumnezeu. Atât Iosif, cât și Daniel, le-au spus conducătorilor care au cerut interpretarea visului că NU ei sunt cei care dau tâlcuirea, ci Dumnezeu.
Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”
(Geneza 41:16)
Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele.
(Daniel 2:28)
Dacă într-o vedenie interpretarea nu a fost dată de un înger sau de o voce dumnezeiască, întotdeauna Dumnezeu a pus la dispoziție o cale de a afla interpretarea. Iar interpretarea nu va contrazice niciodată ce s-a scris anterior în Scriptură. Profetul Daniel nu l-a contrazis pe Iosif.
Vedenia dumnezeiască are ca finalitate pocăința
Cea mai sigură metodă de a face diferența dintre un vis născut din grijile pământești și o vedenie dumnezeiască stă în finalitatea acestora. Vedeniile profeților, la fel ca celelalte părți ale Scripturii, au fost date de Dumnezeu pentru aceeași finalitate:
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
(2 Timotei 3:16)
Vedeniile descrise în Scriptură sunt parte a Scripturii. Ele sunt de folos. Nu există vedenii dumnezeiești inutile. Prin ele, Dumnezeu ne învață, ne mustră, ne îndreaptă și ne dă înțelepciune în neprihănire.
Fie că e vorba de Iosif, de Faraon, de Daniel, de Nebucadnețar, de Ezechiel sau oricare alt profet, finalitatea a fost mereu pocăința. Nebucadnețar, simbolizat printr-un copac (Dan. 4:22), nu a ascultat mesajul, nu s-a smerit și a ajuns nebun. Iar Faraon a avut acea vedenie să cunoască faptul că există un Dumnezeu mai mare decât toți idolii falși la care se închină. TOATE vedeniile dumnezeiești au ca finalitate mesajul pocăinței.
Argumentul științific al diferenței dintre o vedenie și un vis firesc
Oamenii de știință care au studiat fenomenul oniric, fenomenul formării viselor firești, au ajuns la concluzia că foarte puțini oameni, și anume numai geniile în lingvistică (stilisticieni, lingviști, scriitori geniali etc.), pot citi un text pe care îl văd în vis. Noi, restul oamenilor care nu suntem genii în lingvistică, nu putem citi un text în vis.
Expertul în vise de la Universitatea Harvard și Asistent la Catedra de Psihologie, Dr. Deirdre Barrett, declară că cercetările din domeniul oniric arată că, într-adevăr, majoritatea oamenilor este incapabilă să citească în vise.
(Citește AICI articol complet în engleză)
Dr. Deirdre Barrett continuă să spună că excepție fac geniile în lingvistică. De exemplu, poetul englez Coleridge a visat poemul Kubla Khan și l-a transcris cuvânt cu cuvânt când s-a trezit, până în momentul în care a fost întrerupt, lăsându-l nefinalizat.
Profeții Bibliei, însă, au putut citi texte care au fost în fața lor, acest lucru indicându-ne că experiența lor a fost una ieșită din comun. Capacitatea de a citi a fost prezentă în vedenie:
Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
(Apocalipsa 19:16)
M-am uitat și iată că o mână era întinsă spre mine și ținea o carte în chip de sul. A desfășurat-o înaintea mea și era scrisă și pe dinăuntru, și pe dinafară. În ea erau scrise bocete, plângeri și gemete.
(Ezechiel 2:9-10)
Apostolul Ioan nu a fost un geniu în lingvistică, el a fost pescar de meserie (Matei 4:21). Probabil, singurul personaj biblic despre care s-ar putea spune că a fost geniu în lingvistică este regele Solomon, autorul Proverbelor, Eclesiastului și Cântării cântărilor.
2. Diferența dintre vise venite din partea lui Dumnezeu și vise de la Diavol
Cu siguranță că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, dându-i vise erotice, fiindcă Dumnezeu nu ispitește pe nimeni.
Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni.
(Epistola lui Iacov 1:13)
Față de coșmarurile cu Lilith, groaza nopții, când credinciosul are vise sau vedenii în care se sperie, Dumnezeu îl liniștește mereu pe credincios, spunându-i să nu se teamă:
Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă și au țipat, pentru că toți L-au văzut și s-au înspăimântat. Iisus a vorbit îndată cu ei și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!”
(Marcu 6:48-49)
Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună”.
(Luca 2:11)
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie.”
(Luca 1:30)
Frica bună și frica rea
Deși vedenia a fost de la Dumnezeu, totuși, Nebucadnețar s-a înspăimântat (Dan. 4:5). Dar el nu era slujitorul lui Dumnezeu! Nebucadnețar, chiar dacă s-a înspăimântat, nu a avut un vis în care să fie prezent Diavolul. Din contră, el a văzut coborându-se din cer un străjer sfânt (Dan. 4:13-14). De ce a îngăduit Dumnezeu să i se facă frică lui Nebucadnețar? Era o frică bună, care avea ca scop să îl „educe” pe acest împărat să fie smerit:
Frica de Domnul este școala înțelepciunii și smerenia merge înaintea slavei.
(Proverbe 15:33)
Nu e de mirare că acest rege mândru s-a îngrozit la vederea străjerului divin. Biblia ne mai spune că prezența lui Dumnezeu poate fi teribilă pentru astfel de împărați:
Împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie.”
(Apocalipsa 6:15-16)
Visele de la Diavol pot fi înspăimântătoare, dar nu vor indica niciodată către slava și puterea lui Dumnezeu, ci vor fi minciuni și blasfemii. Până într-acolo încât Diavolul să se prefacă în înger de lumină (2 Cor. 11:14). În visele de la Dumnezeu, dacă sunt înspăimântătoare, păcătosul se ascunde pentru că își vede starea (Ex. 20:18-19, Is. 6:5). În coșmarurile de la Lilith, Diavolul bagă frica-n om pentru a-l chinui și eventual pentru a-l intimida să creadă o minciună (2 Tes. 2:11). Iar prin intimidare, una dintre minciuni este că Dumnezeu nu l-ar putea scăpa pe om de coșmaruri dacă L-ar chema în ajutor (Ps. 50:15).
Folclorul din jurul lui Lilith
Imaginarul colectiv uman a dus la extrem groaza nopții, Lilith. Unii exegeți susțin că Lilith a fost prima femeie, făcută din pământ, asemeni lui Adam, dar care nu a acceptat cererea în căsătorie a lui Adam. De aceea Dumnezeu ar fi făcut-o pe Eva din coasta lui Adam. Însă asta este doar o poveste, un basm. Dumnezeu nu își lasă confuzi credincioșii, mai ales când vine vorba de lucruri importante. Putem fi siguri că părinții omenirii sunt Adam și Eva.
Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus.
(Ioan 14:2)
Dacă ar fi adevărat, s-ar ridica întrebări absurde: a intrat și Lilith în corabia lui Noe? Dacă a intrat, era muritoare? Dacă nu era muritoare, înseamnă că n-a fost atinsă de păcat? Păcatul aduce moartea. Dacă a fost atinsă de păcat, iar ea era om, a murit Hristos și pentru Lilith? Vedeți cât de absurd ar fi ca aceste basme să fie adevărate? Lilith nu e o fostă iubită a lui Adam, e un duh necurat al Diavolului sau chiar însuși Satana.
Cum e posibil să fi apărut un astfel de mit, un astfel de basm? Nu știm sigur. Dar poate are ceva de-a face cu faptul că unii bărbați sunt dependenți de visele erotice despre care am scris la mijlocul articolului. La noi, în basmele române, există chiar și varianta masculină a acestei drăcoaice (drăgaice), anume Zburătorul. Noi trebuie să ne ținem viața curată și să trăim în rugăciune. Atunci astfel de lucruri nu ni se întâmplă fiindcă îngerii lui Dumnezeu ne păzesc și nu avem de ce să ne temem de groaza din timpul nopții.
Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.
(Psalm 34:7)
Ți-a plăcut materialul? DISTRIBUIE-L!
