Ieconia (Iehonia, Iechonia), numit și Ioiachin, a fost blestemat de Dumnezeu, prin profetul Ieremia, să nu aibă niciun urmaș pe tronul lui David. Însă în spița de neam a lui Hristos e prezent Ieconia. Iar îngerul i-a spus Fecioarei Maria că fiul ei va domni pe tronul lui David. Cum se rezolvă această aparentă contradicție?
Dacă dorești să sari direct la răspuns, CLICK AICI.
Însă credem că articolul îți va prezenta niște lucruri interesante pe parcurs.
Ieconia nu a domnit pe placul lui Dumnezeu
Ieconia a avut o domnie în care a reușit să îl mânie pe Dumnezeu atât de tare încât l-a blestemat, mesajul blestemului fiind transmis prin profetul Ieremia. Despre faptele sale rele, Biblia relatează:
Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat și a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehușta, fata lui Elnatan, din Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.
(2 Împărați 24:8-9)
Și oare ce lucruri rele a făcut Ieconia (Ioiachin)? Dacă se spune că a făcut lucruri rele, aidoma tatălui său, haidem să cercetăm ce lucruri rele a făcut tatăl său.
Ioiachim n-a fost un exemplu pozitiv pentru fiul său, Iechonia
Ioiachim a fost tatăl lui Ioiachin (Ieconia, Iehonia). Tatăl lui Ieconia, Ioiachim, nu s-a născut purtând numele Ioiachim, ci Eliachim. Faraonul Egiptului i-a schimbat numele în Ioiachim (2 Cron. 36:4). Față de Ioiachim, lui Avram i L-a schimbat Dumnezeu în Avraam (Gen. 17:5). Iată ce lucruri rele a făcut Ioiachim, tatăl lui Iechonia:
El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său și nu s-a smerit înaintea prorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadnețar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înțepenit grumazul și și-a învârtoșat inima până acolo încât nu s-a întors la Domnul Dumnezeul lui Israel.
Toate căpeteniile preoților și poporul au înmulțit și ei fărădelegile după toate urâciunile neamurilor și au pângărit Casa Domnului, pe care o sfințise El în Ierusalim. Domnul Dumnezeul părinților lor a dat din vreme trimișilor Săi însărcinarea să-i înștiințeze, căci voia să cruțe pe poporul Său și locașul Său. Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele și au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac.
(2 Cronici 36:12-16)
Seducția idolatriei
Nerușinarea lui Ioiachim, tatăl lui Iehonia, a dus până acolo că din Templul lui Dumnezeu a făcut un templu păgân! Poate ne întrebăm ce poate fi atât de atrăgător în a îngenunchea în fața unei statui. Festivalurile, sărbătorile și negarea moralității erau cele care seduceau credinciosul. La festivalurile păgâne se făceau orgii în fața zeilor fertilității, la sărbători se îmbătau și drogau cu licori, iar în viața privată erau corupți și scârboși. Muzica era diferită față de muzica religioasă a mozaismului, fiind însoțită de dansuri lascive.
În plus, existau spectacole sângeroase, cu sacrificii umane, arzând copii de vii (Ieremia 32:35). Nu voiai copii? Îi puteai arde în cinstea zeului Moloh. Astăzi, copiii sunt avortați. Asta era atrăgător la idolatrie: spectacolul seducător și imoralitatea fără consecințe. Iar fiul lui Ioiachim, Ieconia, a continuat să practice idolatria, precum a făcut tatăl său. A făcut atâta rău încât L-a mâniat mai tare pe Dumnezeu decât tatăl său în 11 ani de domnie! Evident că Dumnezeu n-a putut sta nepăsător la țipetele copiilor arși de vii: mânia Lui a ajuns fără leac, zice Biblia. Și i-a lăsat pe mâna babilonienilor.
Credeți că nu se poate mai rău? La un moment dat, pe vremea lui Iosafat, sodomiții și-au făcut un cartier de locuințe în interiorul Templului lui Dumnezeu (1 Împărați 22:46) și au trebuit scoși afară cu forța. Imaginați-vă: homosexuali sărutându-se în fața altarului lui Dumnezeu și, în loc ca rugăciunile credincioșilor să se audă în Templu, se auzeau onomatopeele sodomiților.
Ioiachin, rege la 8 sau 18 ani?
Un musulman a ridicat (AICI) întrebarea: ce vârstă avea Iehonia (Ioiachin) când a devenit rege. Numitul Shbbir Ali susține că asta e o contradicție în Scripturi. În 2 Împărați 24:8 scrie că Ioiachin avea 18 ani când a urcat la tron, dar în 2 Cronici 36:9 scrie că avea doar 8. Dacă un minor urca la tron, se stabilea un consiliu care lua deciziile în numele regelui. În Israel, bătrânii poporului reprezentau o instituție ad-hoc care avea această însărcinare (vezi AICI Organs of Statecraft In The Israelite Monachy de A. Malamat, pag. 142).
Nu e amintit niciun asemenea consiliu, uneori condus de marele preot, cum a fost cazul lui Iehoiada pe perioada domniei lui Ioas ca minor (2 Împ. 12:2). Doar în al douăzeci și treilea an Ioas a avut drepturi depline, convocând întâlniri (2 Împ. 12:6). Exemplul nostru local este Regele Mihai I al României, care a avut o regență (Wiki AICI) cât timp a fost minor.
Textul Masoretic din 2 Cronici 36:9 zice:
בן שׁמונה שׁנים יהויכין במלכו ושׁלשׁה חדשׁים ועשׂרת ימים מלך בירושׁלם ויעשׂ הרע בעיני יהוה׃
Traducerea mot-a-mot ar fi: Vechime de opt ani va domni în suveranul lui și trei luni și zece zile va domni la Ierusalim și va face rău înaintea Domnului.
Vechime vs. vârstă
Mulți au tradus vechime ca vârstă. Ori nu se acordă gramatical suveranul, ori înseamnă suveranitate, ori înseamnă împărăție. Oricum, tot nu scrie în original că vârsta lui era de opt ani, e doar interpretare. Putem înțelege că a avut o domnie de opt ani, dar la Ierusalim a domnit doar trei luni și zece zile. Nu știm în care localitate a domnit înaintea de a fi la Ierusalim. Nu știm care era reședința lui Ieconia înainte de mutarea la Ierusalim. Despre David, de exemplu, știm în care localități și-a pus tronul:
Vremea cât a împărățit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a împărățit șapte ani, iar la Ierusalim a împărățit treizeci și trei de ani.
(1 Împărați 2:11)
Se vede că formula de scriere a cronicii e aceeași! Așadar, David a domnit o vechime de patruzeci de ani. Iar Iehonia de opt ani. Până și Google Traducere face o traducere care nu menționează vârsta:
Adică vreme de opt ani va domni.
Cum l-a blestemat Dumnezeu pe Iehonia
Mânia lui Dumnezeu l-a ajuns destul de repede pe Ieconia (Iehonia). El fusese atât de rău încât L-a mâniat pe Dumnezeu; se pare că mai rău decât tatăl său, Ioiachim. La noi, există un proverb: capra sare masa, iada sare casa. Adică păcatele copiilor sunt mai mari decât ale părinților. Dumnezeu l-a trimis pe profetul Ieremia să îi spună regelui Ieconia verdictul judecății divine.
Pe viața Mea”, zice Domnul, „că, și chiar dacă Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aș scoate și de acolo.
Te voi da în mâinile celor ce vor să-ți ia viața, în mâinile acelora înaintea cărora tremuri, în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în mâinile haldeenilor.
Te voi arunca, pe tine și pe mamă-ta care te-a născut, într-o altă țară, unde nu v-ați născut și acolo veți muri! Dar, în țara în care vor dori să se întoarcă, nu se vor mai întoarce!
Este un vas disprețuit, sfărâmat, acest Ieconia? Este el un lucru căruia nu-i dai niciun preț? Pentru ce sunt aruncați oare, el și sămânța lui, și azvârliți într-o țară pe care n-o cunosc? Țară, țară, țară, ascultă glasul Domnului!
Așa vorbește Domnul: ‘Scrieți pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viața lui, căci niciunul din urmașii lui nu va izbuti să șadă pe scaunul de domnie al lui David și să domnească peste Iuda.’”
Aparenta contradicție
Ultimul verset citat este cel asupra căruia ne vom opri să-l aprofundăm. Anume că niciunul din urmașii lui Ieconia nu va ședea pe scaunul de domnie al lui David. Când citim despre nașterea miraculoasă a lui Hristos, observăm că Îngerul Gabriel îi spune Mariei că fiul ei va primi domnia lui David.
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Iisus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
(Luca 1:30-33)
Însă dacă citim genealogia lui Iisus Hristos, vedem că numele lui Iehonia (Ieconia) e prezent printre înaintașii Lui.
Iosia a născut pe Iehonia și frații lui, pe vremea strămutării în Babilon. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel.
(Matei 1:11-12)
De ce va putea urca Hristos pe tronul lui David
Oare înseamnă asta că Iisus Hristos nu va putea urca pe tronul lui David? Oare prezența numelui lui Iehonia în genealogia lui Îl oprește? Iisus Hristos, în viața Sa pe pământ, nu a urcat niciodată pe tronul lui David. Era ceea ce așteptau cu toții, să fie rege, dar El refuza.
Iisus, fiindcă știa că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăși la munte, numai El singur.
(Ioan 6:15)
Apoi a avut loc Intrarea în Ierusalim (sărbătorită azi în Duminica Floriilor), când strigau cu toții Osana! Cu toții așteptau să urce pe tronul lui David, să alunge romanii și să domnească. Dar El nu s-a așezat pe tronul lui David. Probabil acesta a fost unul din motivele pentru care L-au răstignit (pe lângă multe alte dușmănii), că s-au simțit înșelați de Iisus. Dar Iisus nu le-a promis niciodată că va face asta.
Ieconia nu mai este în genealogia Hristosului cel Înviat, ci doar Tatăl Ceresc
Știm că Iisus Hristos a fost răstignit, a murit și a înviat. După Înviere, ni se spune că s-a întâmplat ceva interesant în genealogia lui Iisus Hristos:
Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceţi ale ei.”
(Apocalipsa 5:5)
Când citești versetul de mai sus pentru prima dată, ai putea crede că e o greșeală, că Iisus nu e Rădăcina lui David, ci Lăstarul lui David. Fiindcă lăstar ar însemna urmaș. Dar în Cartea Apocalipsei, Hristos este deja înălțat la cer. El a înviat într-un trup nou și a devenit, prin asta, strămoșul lui David. La urma urmei, Dumnezeu l-a făcut pe Adam, care e numit fiu al lui Dumnezeu (Luca 3:38), iar Iisus Hristos e Dumnezeu. Nu, nu e o greșeală, Iisus Hristos, după Înviere, a devenit strămoșul lui David. Ni se spune asta pentru a doua oară:
Eu sunt Rădăcina și Sămânța lui David.
(Apocalipsa 22:16)
Asta te poate băga-n ceață. Acum Iisus e rădăcină și sămânță, strămoș și urmaș în același timp. Da, așa este: eternitatea nu funcționează cronologic. Profetul Zaharia l-a întâlnit în vedenie pe profetul Ioan. (Citește AICI articol.)
Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților, adică pe Iisus Hristos, Domnul nostru.
(Romani 1:3-4)
Cheia dezlegării enigmei: TRUPUL ÎNVIERII
După Înviere, Hristos a primit un trup nou, un trup care nu mai moare (Romani 6:9). Or a fi urmașul cuiva înseamnă a avea ceva din sângele lui. La trup, Hristos nu mai este urmașul lui David fiindcă atunci toți creștinii ar deveni urmașii lui David, prin convertirea la creștinism. Dar noi suntem copii ai lui Dumnezeu, nu ai lui David.
Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.
(Romani 9:8)
Ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Iisus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale.
(Efeseni 1:5)
Dumnezeu ne numește copiii ai Săi, nu ai lui David
Iar dacă noi suntem înfiați prin Iisus Hristos, devenim copii ai lui Dumnezeu, nu ai lui David. Trupul nou, acel trup special al Învierii, nu mai are rudenie decât în Tatăl, devenind copiii lui Dumnezeu. Acel trup nu este supus morții, iar la Înviere îl vom primi și noi (Filipeni 3:21). Așa cum Iosif, soțul Mariei, L-a adoptat pe Iisus să îi fie fiu, tot așa și Dumnezeu Tatăl ne adoptă pe noi, pe credincioși, să îi fim copiii.
Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
(1 Petru 1:23)
Or știm că Iisus Hristos mai este numit Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:14). El este Singurul născut din Tatăl. Iar despre David știm că a fost supus putrezirii, așadar nașterea din nou nu poate avea loc din sămânța lui David deoarece nașterea din nou are loc numai dintr-o sămânță care nu putrezește.
Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraților, să vă spun fără sfială că a murit și a fost îngropat, și mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.
(Faptele Apostolilor 2:29)
Hristosul cel înviat este Rădăcina lui David și va primi domnia lui David, căci Hristos, în trupul muritor, n-a domnit niciodată pe tronul lui David. Blestemul lui Ieconia nu mai are putere asupra Lui fiindcă cu posiblitatea blestemului ar fi posibilă moartea, dar în trupul Învierii nu există moarte (Romani 6:9). În plus, la Domnia lui Hristos, toate lucrurile vor fi noi:
Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.”
(Apocalipsa 21:4-5)
Ce zice Însuși Hristos despre această aparentă contradicție
Cine refuză să priceapă că Hristosul cel Înviat nu mai este supus lucrurilor pământești și că prin El suntem înfiați de către Tatăl Ceresc, este precum fariseii.
Pe când erau strânși la un loc fariseii, Iisus i-a întrebat: „Ce credeți voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.
Și Iisus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numește Domn, când zice: ‘Domnul a zis Domnului Meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale»’?
Deci, dacă David Îl numește Domn, cum este El fiul lui?” Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Și, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.
(Matei 22:41-46)
Fariseii nu credeau în Dumnezeu. Dumnezeu era în fața lor, iar ei nu credeau în El, deși făcea minuni. Dacă ar fi crezut, I-ar fi putut răspunde că obârșia Hristosului Promis se suie până în veșnicie:
Totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.
(Mica 5:2)
Faptul că Ieconia se află în genealogia pământească a lui Iisus este un argument susținut și azi de atei și necredincioși că Biblia s-ar contrazice.
Ți-a plăcut materialul? DISTRIBUIE-L!
