Hula împotriva Duhului Sfânt este singurul păcat care nu poate fi iertat niciodată. Dar oare ce este acest păcat și cum ne putem feri să-l înfăptuim?

Păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt înseamnă, pe scurt, atribuirea unui miracol dumnezeiesc Diavolului sau, viceversa, a unei abominații Duhului Sfânt (abominația este antonimul cuvântului miracol și i se mai spune urâciune).

Fariseii care L-au văzut pe Hristos deschizând ochii orbilor și ziceau că El lucrează cu puterea Satanei, aceia au hulit împotriva Duhului Sfânt. Când Anticristul va veni și va face abominații, oamenii care le vor numi minuni dumnezeiești și i se vor închina, considerându-l divin și lăsându-se marcați cu semnul Fiarei, 666, pe mâna dreaptă sau pe frunte, aceia vor huli împotriva Duhului Sfânt. Pedeapsa pentru hula împotriva Duhului Sfânt este, irevocabil, focul veșnic.

Însă, în anul 2019, păcatul acesta este mai comun decât am crede: sunt scamatori, de exemplu, care susțin că fac vindecări miraculoase cu puterea Sfântului Duh, sunt spiritiști și vrăjitoare care spun că lucrează cu puterea Sfântului Duh, numind-o magie albă, hulind, astfel, cu bună știință, Duhul Sfânt.

Hula împotriva Duhului Sfânt este de neiertat

Hula împotriva lui Dumnezeu este un păcat de moarte (vezi AICI articol despre păcatele de moarte). Dar hula împotriva Duhului Sfânt (Mângâietorul din cadrul Trinității), nu doar că este un păcat de moarte care, săvârșit de un credincios, duce la nimicirea cărnii, ci garantează că făptașul nu va fi mântuit nici după nimicirea cărnii, fie acesta de apartenență mozaică, fie creștină.

Deseori, Dumnezeu lucrează în contraste: lasă ca unii oameni să se nască orbi, pentru ca aceia care văd, cei care nu s-au născut orbi, să nu creadă că văzul este un lucru obligatoriu, ci este un dar (Ioan 9:3). În acest fel, se vede slava lui Dumnezeu, care a creat ochiul și văzul.

Tot așa este și cu păcatul de neiertat, hula împotriva Duhului Sfânt. Nu este limitată capacitatea lui Dumnezeu de a ierta, însă își rezervă dreptul de a nu ierta un păcat, pentru a ne face să înțelegem mai bine iertarea, că nu e un lucru pe care ar fi obligat să îl facă, ci o face din bunătata Sa.

Blasfemia contra Sfântului Spirit este condamnată de către Hristos

Cel care vorbește pentru prima dată despre hula împotriva Duhului Sfânt este chiar Domnul Iisus Hristos. Fariseii și conducătorii Templului vedeau că Iisus Hristos făcea minuni și știau că nu există decât două forțe nevăzute care pot face lucruri ieșite din comun: forța lui Dumnezeu și a Diavolului. Însă, ei refuzau să creadă că e puterea lui Dumnezeu și îl acuzau pe Hristos că lucrează cu puterea Diavolului. Iar Fiul lui Dumnezeu i-a lămurit că puterea cu care lucrează este mai mare decât puterea Diavolului, că în timp ce face minuni „îl leagă mai întâi pe cel tare”, adică acela care era cauza răului, care locuia în inima îndrăcitului:

Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare și să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu strânge cu Mine risipește.
De aceea vă spun: Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat , dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
(Matei 12:28-32)

Și oare de ce ar fi comis Fariseii acest păcat de neiertat, din moment ce supărarea lor era pe Domnul Iisus? De ce a fost asta considerată hulă împotriva Duhului Sfânt și nu împotriva Fiului Omului? Hristos lămurește și acest aspect:

Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
(Ioan 6:38)

Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi.
(Ioan 5:30)

Hristos acționa în totul după voia Tatălui Ceresc și lucra cu puterea Duhului Sfânt, care s-a pogorât peste El în chip de porumbel la botezul în apa Iordanului. Hristos nu făcea nimic din proprie inițiativă, ci numai ce Duhul lui Dumnezeu Îl îndemna. De aceea hula împotriva lucrărilor Fiului a fost o hulă împotriva lucrărilor Duhului Sfânt. Chiar și când a fost ispitit, Duhul lui Dumnezeu este cel ce L-a dus în pustie, să fie testat de Diavol:

Îndată, Duhul a mânat pe Iisus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana.
(Marcu 1:13)

Atunci, Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.
(Matei 4:1)

Un caz de hulă împotriva Duhului Sfânt

Este vorba de cazul lui Simon, vrăjitorul din Samaria. Deși îl chema Simon, cum îl chema și pe Simon Petru, acesta nu îl urmase pe Hristos, ci se ocupa cu trucuri și vrăji. Trecuseră doar câțiva ani de când însuși Iisus Hristos stătuse la Fântâna lui Iacov și îi vorbise Samaritencei, iar oamenii din cetatea respectivă au primit mesajul Buneivestiri a mântuirii. Au fost doar câțiva ani, iar Samaritenii au lăsat ca acea sămânță bună a Cuvântului lui Dumnezeu să le fie furată din inimă, lăsându-se amăgiți de trucurile și vrăjile lui Simon.

Însă, la un moment dat, apostolul Filip, unul dintre apostoli, a primit însărcinarea să preia zona Samariei, pentru a propovădui Vestea Bună. Mai departe, apostolul Luca, în Faptele Apostolilor, ne povestește ce s-a întâmplat:

Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea și punea în uimire pe poporul Samariei. Toți, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte și ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numește mare.” Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui. Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și a Numelui lui Iisus Hristos, au fost botezați, atât bărbați, cât și femei. Chiar Simon a crezut și, după ce a fost botezat, nu se mai despărțea de Filip și privea cu uimire minunile și semnele mari care se făceau.
Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan. Aceștia au venit la samariteni și s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Iisus. Atunci, Petru și Ioan au pus mâinile peste ei, și aceia au primit Duhul Sfânt. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani și a zis: „Dați-mi și mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.” Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
Tu n-ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăiește-te dar de această răutate a ta și roagă-te Domnului să ți se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putință, căci văd că ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii.” Simon a răspuns: „Rugați-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce ați zis.”
(Faptele Apostolilor 8:5-24)

Cel mai probabil, nu s-au rugat pentru vrăjitor deoarece chiar apostolul Ioan, care era de față, alături de Petru, ne spune într-una din epistolele sale:

Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.
(1 Ioan 5:16)

De ce ar fi hulit Simon, vrăjitorul, contra Duhului Sfânt? Pentru că a crezut că Duhul Sfânt e o putere pe care o poate avea în schimbul banilor așa cum, probabil, tot în schimbul banilor cineva îl învățase toate acele trucuri și vrăji. El nu se despărțea de Filip tocmai pentru a învăța noile trucuri, însă nu își putea da seama cum Filip reușește să facă respectivele minuni.

Dacă ar fi fost după Simon, ar fi monetizat puterea Duhului Sfânt, ar fi cerut bani, de exemplu, pentru a-i deschide ochii unui orb. Ar fi spus: dacă vrei să fii vindecat de orbire, te costă atâția dinari! E abominabilă o astfel de abordare, să vrei să cumperi sau vinzi Duh Sfânt ca pe un produs de piață. Pentru Simon, vrăjitorul din Samaria, Duhul Sfânt nu era o persoană a Trinității, ci era doar un mijloc pentru a fi mai faimos și mai bogat. Probabil, păcatul lui este mai mare decât a celui care L-a vândut pe Fiul Omului, anume Iuda Iscarioteanul, căci acela L-a vândut pe Fiul Omului, n-a vrut să-L vândă pe Duhul Sfânt.

De ce semnul Fiarei va fi o hulă împotriva Duhului Sfânt

De aceea , când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel , așezată în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă! – atunci, cei care vor fi în Iudeea să fugă la munți.
(Matei 24:15)

Anticristul mai este numit urâciunea pustiirii, în limbaj actual, abominația dezolării. Acesta se va așeza într-un Loc Sfânt, adică în Templul lui Dumnezeu. Însă, probabil, cel mai bine este să apelăm direct la versetele care ne spun ce va fi Semnul Fiarei și ce înseamnă această așezare în Locul Sfânt:

Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
(Apocalipsa 13:16)

Semnul Fiarei, 666, este o formă de branding pusă pe trupul celui care îl acceptă, adică aceia care acceptă să poarte însemnul Fiarei se declară ai Fiarei, pentru a putea cumpăra și vinde mărfuri în continuare. Însă omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Dumnezeu este autorul creației, Dumnezeu este autorul alcătuirii trupului și sufletului nostru. Trupurile noastre sunt locuințele lui Dumnezeu și nu avem voie să le pângărim.

Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteți ai voștri?
(1 Corinteni 6:19)

Semnul Fiarei, 666, pe mâna dreaptă sau pe fruntea celui care îl acceptă, este precum pângărirea (vandalizarea) unui locaș sfânt, în cazul acesta chiar a locuinței Duhului Sfânt. Este ca și cum cel care îl primește îl recunoaște pe Diavol ca fiind creatorul și deținătorul trupului său.

Însuși Iisus Hristos ne atrage atenția că dacă semnele cuiva, dacă brandul (în zilele noastre) cuiva este pe un lucru, acel lucru îi aparține deținătorului brandului:

El i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
(Matei 22:20-21)

Așadar, dacă numele Fiarei va fi pe mâna dreaptă sau pe fruntea cuiva, oare al cui va fi purtătorul acelui semn? Al Fiarei, desigur. Iar asupra faptului că cei care primesc semnul Fiarei au o destinație sigură, ne spune în continuare Cartea Apocalipsei:

Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei și oricine primește semnul numelui ei!
(Apocalipsa 14:9-11)

Despre cei care au hulit împotriva Duhului Sfânt, Sfânta Scriptură ne spune că nu pot decât să își trăiască viața pământească, știind că, la finalul acesteia, vor sfârși în foc:

Nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți.
(Evrei 10:27)