De ce există oameni posedați de Diavol?

Cum poate ajunge un om posedat de o legiune de demoni? Cum poate ajunge un om posedat de o legiune de demoni?

Cum ajung oamenii să fie posedați de Diavol, adică demonizați? De ce numai unii sunt îndrăciți? Ce zice Biblia despre demoni și posesia demonică?

Pe scurt, posesia demonică are două cauze: (1) preocuparea pentru ocultism (pact cu Diavolul, vrăjitorie, profeție mincinoasă și ghicit, spiritism, șamanism, respirație holotropică, păgânism, satanism etc.) respectiv (2) viața trăită intenționat în păcat (prostituție, acte de desfrâu, incest, sadism, scârboșenii și abominații, mutilare și automutilare, răpiri de persoane, vânzarea de persoane – ca Iuda pe Hristos –, crime, pedofilie, zoofilie etc.), adică adoptarea unui stil de viață imoral, deși persoana în cauză cunoaște adevărul biblic.

Posedați de demoni vs. bolnavi psihic

Există o diferență între cei posedați de demoni și cei bolnavi psihic. Sfânta Scriptură vorbește despre ambele cazuri; în societatea seculară de azi se vorbește doar de boli psihice.

Sfânta Scriptură ne spune că intenția celui posedat de demoni este mereu una malefică și deseori violentă. De cealaltă parte, cel bolnav psihic doar își pierde discernământul, intenția lui nu e una malefică, nu există o premeditare a răului. Demonizatul Gadarei nu a avut aceleași intenții și comportament precum împăratul Nebucadnețar, care și-a pierdut mințile și a păscut iarbă.

În Sfânta Scriptură, uneori, nebunia este asemănată cu orbirea deoarece nebunul își pierde simțul realității.

Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minții și vei bâjbâi pe întuneric ziua-n amiaza mare, ca orbul pe întuneric.
(Deuteronom 28:28-29)

Episodul de nebunie al sirienilor

Împăratul Sirienilor dorea să cucerească țara lui Israel. Dar Profetul Elisei, care fusese ucenicul Profetului Ilie, îi spunea împăratului lui Israel care sunt planurile și locația sirienilor. Aceste descoperiri erau făcute de Dumnezeu lui Elisei, iar Elisei le transmitea mai departe împăratului. Împăratul Siriei, aflând care este avantajul împăratului lui Israel, că e vorba de un prooroc, a trimis o armată să înconjoare cetatea în care locuia Elisei, Dotanul.

Sirienii s-au coborât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Lovește, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Și Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei. Elisei le-a zis: „Nu este aceasta calea și nu este aceasta cetatea; veniți după mine și vă voi duce la omul pe care-l căutați.” Și i-a dus la Samaria.

Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide ochii oamenilor acestora să vadă!” Și Domnul le-a deschis ochii și au văzut că erau în mijlocul Samariei. Împăratul lui Israel, văzându-i, a zis lui Elisei: „Să-i măcelăresc, să-i măcelăresc, părinte?”
(2 Împărați 6:18-20)

Orbirea de care se vorbește în pasajul de mai sus este o orbire a minții, de care pomenește Moise în cartea Deuteronomului. Acei soldați sirieni erau incapabili să perceapă (vadă) adevărul, anume că cetatea era într-adevăr Dotan. Iar ei au fost duși spre Samaria. Dacă ar fi fost vorba de o orbire a ochilor, soldații, cu siguranță n-ar mai fi mers cu Elisei știind că nu vor putea cuceri cetatea fără simțul văzului. Dacă te știi orb, adică ai întunecime în fața ochilor, nu te mai duci la luptă, dar dacă nu știi că ești orb, mergi în continuare pe drumul greșit.

Tot despre o nebunie colectivă este vorba și în cazul madianiților învinși de Ghedeon. Madianiții s-au omorât unul pe altul, crezând că omoară israeliți.

A rămas fiecare la locul lui, în jurul taberei, și toată tabăra a început să alerge, să ţipe și să fugă. Cei trei sute de oameni au sunat iarăși din trâmbiţă și, în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora.
(Judecători 7:21-22)

Nebunia împăratului Nebucadnețar

Față de nebunia sirienilor, Nebucadnețar a fost lovit cu o nebunie mai adâncă, ce l-a orbit să vadă chiar și faptul că era o ființă umană. Se credea animal, umbla despuiat și păștea iarbă. Corpul lui s-a adaptat la traiul despuiat. Se poate observa că el și-a pierdut discernământul, nu că ar avea intenții malefice, precum are omul posedat de Diavol:

Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor.

După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam.
(Daniel 4:33-34)

Demonizatul din sinagoga din Capernaum percepea corect realitatea

După ce Iisus Hristos i-a chemat pe fiii lui Zebedei să îi fie ucenici, a mers la sinagoga din Capernaum. În mulțimea de bărbați de acolo se afla și un demonizat. Da, se afla un demonizat în sinagogă. Acest lucru ne arată faptul că demonizații pot intra în sinagogi (iar azi în biserici), acest lucru nu îi oprește. Un om poate fi demonizat fără ca cei din jur să își dea seama. Nu pe toți demonizații dracii îi duc în cimitire și-n locuri pustii, ci unii locuiesc printre noi, ca lupii îmbrăcați în haine de oi.

În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Iisuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Ești Sfântul lui Dumnezeu!” Iisus l-a certat și i-a zis: „Taci și ieși din omul acesta!” Și duhul necurat a ieșit din el, scuturându-l cu putere și scoțând un strigăt mare.

Față de nebunul Nebucadnețar, demonizatul acesta nu s-a pus să pască iarbă, ba încă frecventa sinagoga. Acest demonizat nu era rupt de realitate și, pe deasupra, știa lucruri pe care nimeni nu le știa, anume că Iisus este Sfântul lui Dumnezeu, nu un exorcist oarecare. Prin această primă secțiune am vrut să demonstrăm că nebunia nu este totuna cu posesia demonică.

Demonizații Scripturii

Cazul lui Iuda Iscarioteanul

Știm despre Iuda Iscarioteanul că a fost unul din cei 12 ucenici ai lui Iisus Hristos și că L-a vândut pentru 30 de arginți. El fusese acolo când Hristos a spus predica de pe munte, el a fost acolo când a făcut vindecări și a scos draci, el știa care sunt cerințele pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu și totuși L-a trădat pe Iisus. De aceea, în noaptea în care l-a vândut pe Iisus, Satana a intrat în Iuda.

Cum a fost dată bucățica, a intrat Satana în Iuda. […] Iuda, după ce a luat bucățica, a ieșit în grabă. Era noapte.
(Ioan 13:27,30)

Iuda Iscarioteanul s-a adâncit în păcat, căderea lui nu a fost una bruscă. În noaptea Cinei, Iuda doar atinsese punctul cel mai jos al căderii sale. Timp de trei ani și jumătate, Iuda fura banii grupului de ucenici și, implicit, al liderului grupului, Iisus.

Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?” Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.
(Ioan 12:4-6)

Acesta este cazul cel mai clar care ne arată că a cunoaște Calea Îngustă a mântuirii, dar a alege să faci opusul pentru o perioadă relativ îndelungată (cum a fost hoția lui Iuda), perioadă în care ajungi să comiți un păcat de moarte precum vinderea unei persoane (VEZI AICI LISTA PĂCATELOR DE MOARTE), te pune în pericol de posesie demonică. Nu toate posesiile demonice se manifestă violent, unii posedați, precum posedatul din sinagoga din Capernaum, își duc viața fără să ridice suspiciuni. Tot așa, Iuda, posedat de Diavol, a ieșit de la Cină, în noapte, și a pus la cale prinderea lui Iisus.

Cazul ghicitoarei din Filipi

Pe lângă viața trăită intenționat în păcat, în pofida cunoașterii Adevărului, cum a fost cazul lui Iuda, o altă cauză a posesiei demonice este preocuparea pentru ocult. Desigur că ocultismul, deoarece îi oferă practicantului anumite abilități sau puteri ieșite din comun, este foarte tentant pentru mulți oameni.

Un anumit personaj biblic, o femeie din Filipi, a căzut în această capcană, de a-și dori să fie specială cu ajutorul puterilor întunericului. Ea era o roabă, o sclavă, și ne putem imagina că sclavii aveau munci grele, fără nicio remunerație. Ghicitul, care e o formă de vrăjitorie, a fost portița ei de scăpare din caznele vieții de sclavă și, probabil, primea chiar și favoruri de la stăpânii ei, fiind considerată specială. Totodată, stăpânii ei au avut și ideea de a monetiza abilitatea ei supranaturală.

Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieșit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (greceşte: un duh al lui Piton). Prin ghicire, ea aducea mult câștig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel și după noi și striga: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii.”

Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors și a zis duhului: „În Numele lui Iisus Hristos îți poruncesc să ieși din ea.” Și a ieșit chiar în ceasul acela. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea fruntașilor.
(Faptele Apostolilor 16:16-19)

Această femeie era consacrată ghicitului, ea l-a acceptat pe duhul lui Piton, șarpele cel vechi, care e Diavolul (Apoc. 20:2), doar că ea îl adora, asemeni celorlalți păgâni. Pentru asta, oamenii o considerau un fel de oracol. Iată ce știm din istorie despre oracolele lui Piton, că „invitau” duhul necurat să le folosească la ghicit, prin diferite acte de șamanism făcute cu ajutorul substanțelor psihotrope:

La Oracolul din Delphi, Pythia, o preoteasă consacrată șarpelui Python se așeza pe un trepied sub o crăpătură în stânca de unde ieșea un gaz amețitor, intra în transă și aiura, iar preoții interpretau spusele ei ca să dea un răspuns divin celor ce veneau să consulte oracolul în diferite probleme. Vechii greci încercau să se identifice cu divinitățile pe care le adorau, iar zeul Python era adorat profetic.

(Wikipedia, Python)

De ce Apostolul Pavel a exorcizat dracul din ghicitoare

Posesia demonică nu e un accident, iar în cazul ghicitoarei din Filipi, duhul necurat a fost invitat de femeie.

Ne putem întreba de ce Apostolul Pavel s-a simțit deranjat de spusele ghicitoarei. Am putea zice că e adevărat ceea ce ea spunea. În primul rând, asocierea. Dacă pe un afiș cu o mașină, să zicem un BMW, lângă mașină ar fi ilustrat Hitler, am zice că mașina e pentru naziști. În al doilea rând, ambiguitatea. Ceea ce a spus ghicitoarea a fost ambiguu. De ce? Pentru că expresia „Dumnezeul cel Preaînalt” era folosită și pentru Zeus. În al treilea rând, înșelătoria. Dacă Pavel ar fi spus că ghicitoarea are dreptate, locuitorii din Filipi ar fi zis: „Păi dacă ce spuneți voi e și ceea ce spune ea, noi deja știm ce aveți de zis și deja ne închinăm acestui zeu!” Fără îndoială, calea mântuirii propovăduită de Pavel, pocăința, nu era aceeași cu cea a păgânilor, care credeau că trebuie să faci fapte eroice, precum Herakle, să fii dus în Olimp. În ultimul rând, deosebirea duhurilor (1 Cor. 12:10). Pavel nu avea dreptul să primească nicio divinație, datorită poruncii lui Dumnezeu din Deuteronom 13:1-3.

„Theou tou Hypsistou” înseamnă „Dumnezeul cel Preaînalt”.
Termenul a fost folosit și de închinătorii lui Zeus (VEZI AICI).

Dar cu ce drept a scos Pavel dracul din femeia aceea, dacă nimeni nu i-a cerut? Pavel știa că femeia nu mai avea control, că era dependentă de ghicit. Și Pavel mai știa că, prin faptul că duhul necurat l-a deranjat mai multe zile la rând, a făcut un act de război spiritual. Or Apostolul Pavel nu putea să se apere la nesfârșit în tăcere, fără să răspundă atacului (Efeseni 6:12). Totuși, vedem că nici în cazul acestei posesii demonice, manifestarea nu a fost violentă, femeia nu era înlănțuită, ci liberă să se ia după Pavel, pe străzi. Nu toate posesiile demonice sunt violente.

Cazul împăratului Saul

Posesia demonică se poate întâmpla și la „case mari”, nu numai la sclavi sau oameni de rând. Un astfel de caz este al împăratului Saul. Duhul rău îl muncea pe Saul, dar pleca la auzul cântărilor de laudă ale psalmistului David.

Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; și a fost muncit de un duh rău, care venea de la Domnul. […]
Și, când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa și cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai ușor, se simțea ușurat și duhul cel rău pleca de la el.
(1 Samuel 16:14,23)

Cum se poate ca duhul rău să fie trimis de Domnul? Dumnezeu are autoritate asupra tuturor duhurilor, chiar și asupra celor rele. Într-un alt episod, Dumnezeu vrea să piardă un rege al lui Israel și trimite un duh de minciună în gura proorocilor:

Și Mica a zis: „Ascultați dar Cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie și toată oastea cerurilor stând la dreapta și la stânga Lui. Și Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot, în Galaad, și să piară acolo?” Au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

Și un duh a venit și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis: „Cum?” „Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis: „Îl vei amăgi și vei izbuti; ieși și fă așa.” Și acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de față. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.”
(2 Cronici 18:18-22)

Așadar, nu este ceva imposibil ca Dumnezeu să îi poruncească ceva unui duh necurat. Posesia demonică a regelui Saul se trage din faptul că, deși a cunoscut Adevărul, a ales să nu îl slujească pe Dumnezeu. De aceea, Duhul Domnului s-a depărtat de la Saul, fiind luat în primire, în schimb, de un duh rău. Regele Saul a primit poruncă directă de la Dumnezeu să facă anumite lucruri, dar el a refuzat.

Neascultarea lui Saul

Înainte cu mult timp de a se naște Saul și de a deveni primul împărat al lui Israel, Israelul avea Judecători, adică niște conducători teocrați, care comunicau direct cu Dumnezeu. Moise a fost primul astfel de conducător. Pe când evreii se aflau cu Moise în deșert, amaleciții, conduși de Amalec, în loc să îi ajute, au pornit împotriva lor (Exod 17:8-16). Dumnezeu s-a mâniat și a jurat că va șterge amaleciții de pe fața pământului. După mulți ani, Saul a ajuns împărat, iar Dumnezeu l-a însărcinat să facă acest lucru, să omoare toți amaleciții și să distrugă tot ce era al lor.

Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieșirea lui din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-i cruți și să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii, cămilele și măgarii, boii și oile.’” […]

Saul a bătut pe Amalec de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului. A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, și a nimicit cu desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei. Dar Saul și poporul au cruțat pe Agag și oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii grași și tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârșire și au nimicit numai tot ce era prost și nebăgat în seamă.
(1 Samuel 15:1-2, 8-9)

Samuel îi spune lui Saul că fapta lui este una foarte gravă, echivalentă cu practicarea ocultismului.

Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.
(1 Samuel 15:23)

Saul nu era un om ascultător de Dumnezeu. Într-un alt episod, el a adus o jertfă, deși Samuel era cel care trebuia să aducă jertfa.

A așteptat șapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, și poporul se împrăștia de lângă Saul. Atunci, Saul a zis: „Aduceți-mi arderea-de-tot și jertfele de mulțumire.” Și a jertfit arderea-de-tot. Pe când sfârșea de adus arderea-de-tot, a venit Samuel, și Saul i-a ieșit înainte să-i ureze de bine. Samuel a zis: „Ce-ai făcut?”
(1 Samuel 13:8-11)

Consecința neascultării lui Saul

Împăratul Saul a omorât amaleciții, însă l-a cruțat pe conducătorul lor, pe Agag și pe toată casa lui. După mulți ani, când Israel a fost dus în robia babiloniană, unul din urmașii lui Agag a ajuns demnitar, mâna dreaptă a împăratului Xerxes (Ahașveroș). Acesta l-a convins pe împărat să omoare toți evreii. Haman a fost un urmaș al lui Agag, adică un Agaghit:

Atunci, Haman a zis împăratului Ahașveroș: „În toate ținuturile împărăției tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor și nu ține legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniștit. Dacă împăratul găsește cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciți, și eu voi cântări zece mii de talanți de argint în mâinile slujbașilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului.”

Împăratul și-a scos inelul din deget și l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmașul iudeilor. Și împăratul a zis lui Haman: „Îți dăruiesc și argintul, și pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.”
(Estera 3:8-11)

Știm că în continuare, împărăteasa Estera, o evreică, le-a cerut evreilor să țină post timp de trei zile.

Estera a trimis să spună lui Mardoheu: „Du-te, strânge pe toți iudeii care se află în Susa și postiți pentru mine, fără să mâncați, nici să beți trei zile, nici noaptea, nici ziua. Și eu voi posti odată cu slujnicele mele, apoi voi intra la împărat în ciuda legii și, dacă va fi să pier, voi pieri.”
(Estera 4:16)

Istoricii cred că la Susa se aflau sute de mii de evrei. Să zicem că au fost doar 100.000. La un simplu calcul, trei zile de post ținute de 100.000 de oameni înseamnă 300.000 zile de post. Trei sute de mii de zile înseamnă 821 de ani! Probabil că de atâția ani de post (negru) a fost nevoie ca neascultarea lui Saul să nu se răsfrângă asupra evreilor!

Duhul rău îl controla pe Saul

Duhul necurat, de obicei pleca atunci când David cânta în fața lui Saul. Însă s-a întâmplat și ca duhul necurat să refuze să plece, determinându-l pe Saul la acte de violență:

A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca și în celelalte zile, și Saul era cu sulița în mână. Saul a ridicat sulița, zicându-și în sine: „Voi pironi pe David de perete.” Dar David s-a ferit de el de două ori.
(1 Samuel 18:10-11)

Apoi, după cum bine știm, duhul necurat l-a împins pe Saul la violență mai multă, ajungând până acolo încât l-a urmărit pe David prin pustiu, să-l omoare. Și Saul, asemeneni demonizatului din sinagoga din Capernaum, era perfect conștient, premeditând răul. Saul nu era nebun precum Nebucadnețar.

Într-un singur om pot intra mii de draci

Am văzut că neascultarea lui Saul a deschis o portiță către posesia demonică și am văzut că nu toate posesiile demonice se manifestă violent. Unele se manifestă prin muțenie (Matei 9:33). Cazul următor este, însă, despre o posesie demonică foarte violentă.

Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul gadarenilor. Când a ieșit Iisus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpânit de un duh necurat.

Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mâini, dar rupsese cătușele și sfărâmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre.

Când a văzut pe Iisus de departe, a alergat, I s-a închinat și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu să nu mă chinuiești!” Căci Iisus îi zicea: „Duh necurat, ieși din omul acesta!” „Care-ți este numele?”, l-a întrebat Iisus. „Numele meu este Legiune, a răspuns el, pentru că suntem mulți.

Și Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ținutul acela. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Și dracii L-au rugat și au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.” Iisus le-a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s-a repezit de pe râpă în mare. Erau aproape două mii și s-au înecat în mare.
(Marcu 5:1-13)

Episodul demonizatului din Gadara este unul ieșit din comun. În primul rând, Hristos călătorise într-un loc în care nu locuiau evrei. Știm acest lucru din faptul că oamenii aceia creșteau porci, iar pentru evrei, porcul este considerat un animal necurat (Lev. 11:7). Evreii nu creșteau porci. Al doilea lucru ieșit din comun este că dracii n-au ieșit din om decât după ce și-au dezvăluit numele, iar numele grupului demonic era Legiune. Pe vremea lui Hristos, o legiune romană avea în componență până la 6.000 de indivizi (vezi AICI). Al treilea lucru ieșit din comun este că posesia demonică se poate extinde și asupra animalelor, dracii exorcizați au intrat în porci. Probabil, de aceea Dumnezeu i-a poruncit lui Saul să distrugă tot ce aveau amaleciții, inclusiv animalele. Și, în ultimul rând, puterea ieșită din comun a demonizatului, care putea rupe lanțurile, lucru imposibil pentru un om normal.

În continuare, Domnul Iisus relatează ce se întâmplă după o exorcizare:

Duhul necurat, când iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă și caută odihnă. Fiindcă n-o găsește, zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit.’
Și când vine, o găsește măturată și împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, intră împreună în casă, se așază în ea, și starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”
(Luca 11:24-26)

Nimic nu este ascuns de Dumnezeu, El știe tot, chiar și ce spune un duh necurat când iese dintr-un om: duhul necurat îl consideră pe om o „locuință”. În cazul demonizatului Gadarei, în acea locuință au locuit mii de demoni. Nu știm dacă numărul lor a ajuns atât de mare fiindcă omul a fost exorcizat de mai multe ori, de alții în afară de Iisus. Însă putem presupune că, atunci când Duhul Domnului s-a depărtat de la Saul, duhul necurat a găsit „casa” nelocuită de Duhul Domnului și a intrat el în ea.

De aceea Iisus spune:

De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.
(Ioan 5:14)

Concluzie

Intenționat nu am detaliat faptul că, uneori, posesia demonică poate fi o consecință a păcatelor părinților, însă niciodată mai departe de al patrulea neam (generație), datorită promisiunii lui Dumnezeu din Exod 20:5. Am mai fi putut spune asta, însă nu există dovezi scripturale clare care să ateste acest lucru.

Din popor se știe că vrăjitoarele își vând trupul și sufletul Diavolului, asemeni ghicitoarei din Filipi. Se mai spune și că, în actele de vrăjitorie, nimeni nu își poate blestema (sau vinde dracilor, spre a fi posedați) copiii mai departe de a patra generație. Nu știm dacă acest lucru e adevărat, cert este că urmașii lui Avraam au stat patru generații în Egipt din cauza unei jertfe aduse necorespunzător (Geneza 15:16). Un exemplu clar al faptului că părinții și-au blestemat copiii este arătat la răstignirea lui Hristos (Matei 27:25). Iar copiii lor, într-adevăr, au fost pedepsiți prin distrugerea Ierusalimului, în anul 70. Dar aceste lucruri despre posesia demonică generațională rămân doar supoziții, fără o solidă bază scripturală. Le-am amintit aici doar pentru a arăta că nu au fost omise din greșeală.

Vom încheia prin a spune, în concluzie, că nebunia nu e totuna cu posesia demonică și că ocultismul sau comiterea cu bună știință a păcatelor de moarte (VEZI AICI LISTA PĂCATELOR DE MOARTE) îl pot pune pe individ în pericol de posesie demonică. Or, dacă Diavolul nu îl poate poseda pe om, în tulbură în vise și coșmaruri. CITEȘTE AICI MATERIAL DESPRE VISE ȘI GROAZA NOPȚII, LILITH!

Dacă ți s-a părut folositor materialul, DISTRIBUIE-L!

Facebook

Disqus

Specify a Disqus shortname at Social Comments options page in admin panel